OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu.

OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu.

OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva omagii, a exprima stima, respectul față de cineva. Pronunțat: -gi-a.

OMÁGIU, omagii, s. n. 1. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva. Din iarbă rupse un mac roșu de cîmp Și-l puse, ca omagiu, pe-un panou. D. BOTEZ, F. S. 41. Se disputau care de care să-i aducă mai multe omagii. BOLINTINEANU, O. 417. Simt o plăcută datorie a-ți prezenta aici omagiile mele de autor. ALECSANDRI, T. II 54. Omagiile mele, formulă ceremonioasă de salut, v. respect. 2. (în orînduirea feudală) Ceremonie de închinare care cuprindea jurămîntul de credință și supunere al unui vasal către suveranul său. – Pl. și: (învechit) omage (ALECSANDRI, T. 1308), omagiuri (ALEXANDRESCU, M. 189).

omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)

omagiá vb. (sil. -gi-a), ind. prez. 1 sg. omagiéz, 3 sg. și pl. omagiáză, 1 pl. omagiém (sil. -gi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. omagiéze; ger. omagiínd (sil. -gi-ind)

OMAGIÁ vb. v. glorifica.

A omagia ≠ a denigra

OMAGIÁ vb. I. tr. A aduce un omagiu cuiva. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. hommager].

OMAGIÁ vb. tr. a aduce un omagiu cuiva. (după fr. hommager)

A OMAGIÁ ~éz tranz. A trata cu omagii; a aduce omagii. [Sil. -gi-a] /Din omagiu

OMAGIA vb. a cinsti, a cînta, a elogia, a glorifica, a lăuda, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Să-i ~ pe eroii patriei.)