omăt definitie

20 definiții pentru omăt

OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.[1]
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.
OMẮT, omături, s. n. (Regional) Zăpadă; nea. Streșinile picurau și soarele împrăștia deasupra Măgurei, pe omături, o strălucire orbitoare. SADOVEANU, B. 90. Tremură omătul pe livadă, Cînd de departe-un lup își taie cale Și-și strigă nopții patima flămîndă. GOGA, C. P. 18. Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare. ALECSANDRI, P. A. 160. ◊ Fig. Cireșii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Și de vînt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate. EMINESCU, O. IV 126. Omătul mieilor v. miel. Pasărea-omătului v. pasăre.
omắt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omắturi
!pásărea-omắtului (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. pắsării-omắtului
omăt s. n., pl. omături
pásărea-omătului s. f.
OMĂT s. v. zăpadă.
PRESURĂ-DE-OMĂT s. v. pasărea-omătului.
PURICE-DE-OMĂT s. (ENTOM.; Podura nivalis) (rar) puricaș.
omắt (-méți), s. m. – Zăpadă. Sl., cf. sl. omesti, ometą „a arunca”, rus. omet „morman”, sb. omet „măturat” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 210; Conev 37), cf. nămete. – Der. omăta, vb. (a ninge); omătos, adj. (cu zăpadă); omătuță, s. f. (plantă, Leocoium vernum); (în)omeți, vb. (a acoperi cu zăpadă); ometiță, s. f. (fulg de zăpadă; praf de făină), din sb. umetica (Candrea).
OMẮT ~uri n. pop. Precipitație atmosferică sub formă de fulgi albi (compuși din cristale de gheață); zăpadă; nea. /<sl. ometu
omăt n. 1. Mold. și Tr. zăpadă: iarba pare de omăt EM.; 2. spumă din bătutul albușului ouălor pentru cozonaci. [Bulg. OMET, derivat din slav. OMETATI, a zăcea (cf. zăpadă)].
omắt și (vechĭ) omét n., pl. omete și omăturĭ (vsl. ometŭ, chenar, plasă de pescuit; sîrb. omet, măturătură, umet, gunoĭ măturat, troĭan; bg. námet, nămete, troĭan; rut. zámet, viscol; rus. metélĭ, viscol, omët, chenar, căpiță de snopĭ, zamëty, pl. troĭan, zametátĭ, -mestí, a troĭeni. V. mătură, nămete, pomătuf, podmet, predmet, smetie). Vechĭ (omet și omăt). Chenar, tivitură. Azĭ. Est. (omăt). Zăpadă. Vest și Ur. (pl. m. omețĭ). Nămețĭ, zăpadă veșnică. – Pl. și ometurĭ (Biblia 1668, Tkt.).
zăpádă f., pl. ezĭ (vsl. zapadŭ, cădere, d. padati, pasti, a cădea; rus. západ, occident, zapadátĭ, zapástĭ, a cădea pe, a apune, a se pune la pîndă. V. năpădesc). Vest. Fulgĭ albĭ compușĭ din cristale de gheață care cad ĭarna din norĭ, așa cum vara cade ploaĭa. Alb ca zăpada, foarte alb. – În est omăt. Vechĭ neaŭă. V. troĭan.
OMĂT s. (MET.) nea, ninsoare, zăpadă. (~ul acoperă cîmpia.)
presură-de-omăt s. v. PASĂREA-OMĂTULUI.
PURICE-DE-OMĂT s. (ENTOM.; Podura nivalis) (rar) puricaș.
omắt, omături, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar, 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea, Însemnări: 211-212); „Umătu’ când ptică moale, cătă primăvară, îi îngrășământ la pământ” (Memoria, 2014: 178). Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). – Din vsl. ometǔ „măturare” (Scriban, DEX); din ucr. ovmet (MDA).
omắt, -uri, (umăt), s.n. – Zăpadă, nea, ninsoare: „Mare omăt o pticat” (Calendar 1980: 6); „În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate...” (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea Însemnări: 211-212) – Din sl. ometǔ „măturare” (DEX), cf. rus omet „morman” (DER).

omăt dex

Intrare: omăt (pl. omeți)
omăt pl. omeți
Intrare: omăt (pl. -uri)
omăt pl. -uri substantiv neutru
omăt pl. -uri
Intrare: pasărea-omătului
pasărea-omătului substantiv feminin articulat (numai) singular