OLÚȚ, oluțe, s. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui ol; ulcică. – Ol + suf. -uț.

OLÚȚ, oluțe, s. n. Diminutiv al lui ol; ulcică. – Ol + suf. -uț.

OLÚȚ, oluțe, s. n. (Popular) Diminutiv al lui o l. Cîte-un oluț cu bani de aur și argint se găsește cînd și cînd in acele movili. SADOVEANU, O. L. 158. Grăitorul feciorului se scoală și scoțind oluțul de subt suman închină la grăitorul miresei. SEVASTOS, N. 233.

olúț (înv., pop.) s. n., pl. olúțe

olúț s. n., pl. olúțe