olteanu definitie

3 definiții pentru olteanu

OLTEANU, Mircea (n. 1926, Galați), medic român. M. de onoare al Acad. (1992), prof. univ. la București. Specialist în oftalmologie, s-a consacrat în domeniul chirurgiei plastice, reparatorii și estetice, al transplantelor de cornee perforate și lamelare, keratofakoprotezelor, chirurgiei nistagmusului etc.; a elaborat și aplicat metode chirurgicale originale în strabismul paralitic, scleroplastia evoluției miopiilor etc.; printre primii chirurgi din lume care a operat nou-născuți sub anestezie generală; a perfecționat tehnica transplantelor de cornee și a introdus în țară tehnica protejării ochiului cu cornee și cristalin din masă plastică. Lucrări: „Actualități în oftalmologie”, „Tratat de oftalmologie”, „Oftalmo-chirurgie. Atlas”.
OLTEANU, Pandele (1908-1995, n. Bascov, jud. Argeș), lingvist și filolog român. Prof. univ. la București. Contribuții la elucidarea unor probleme ale filologiei slavo-române („Raporturi lingvistice între limba română și limbile slave de Apus: slovaca și ceha”), și al studiului structurii gramaticale a paleoslavei și slavonei („Sintaxa paleoslavei și slavonei”). Cercetări privind izvoarele și originalele vechilor cazanii românești.
OLTEANU-MATEI, Draga (n. 1933, București), actriță română. Interpreta unor partituri complexe, comice și dramatice, joc plin de energie și vervă (pe scenă: „Coana Chirița” de V. Alecsandri, „Căsătoria” de Gogol, „Gaițele” de Al. Kirițescu, „Azilul de noapte” de Gorki; pe ecran: „Ilustrate cu flori de câmp”, „Filip cel bun”, „Golgota”). Autoare de scenarii pentru film („Dumbrava minunată”, „Patima”, „Chirița în Iași”).

olteanu dex

Intrare: Olteanu
Olteanu