olt definitie

3 intrări

9 definiții pentru olt

Olt m. 1. fluviu aurifer, în Muntenia, iese din Ardeal cu mare furie și se varsă în Dunăre după un percurs de 350 km.; el formează hotarul între Oltenia și Muntenia; 2. vale prin Oltenia și România Mare; 3. județ așezat de-alungul Oltului, cam în mijlocul țării între Argeș și Teleorman: 171.000 loc, cap. Slatina. ║ V. Țara Oltului.
Piatra-Olt f. comună în jud. Romanați (2000 loc.) și stațiune de cale ferată pe malul drept al Oltului.
Țara Oltului f. regiunea Transilvaniei din stânga Oltului, spre deosebire de Oltenia care este situată la dreapta râului. V. Făgăraș.
DRĂGĂNEȘTI-OLT, oraș în jud. Olt, pe st.g văii Oltului; 13.408 loc. (1995). Expl. de argilă. Hidrocentrală (53 MW) intrată în funcțiune în 1987. Filatură de bumbac; produse chim. și alim. (preparate din lapte, băuturi alcoolice); fabrici de zahăr, de conf. și tricotaje. Centru viticol. Atestat documentar în 1526. Declarat oraș în 1968.
OLTU MIC v. Sâi.
OLTUL, gazetă pentru propagandă culturală, apărută la Slatina, între 1928 și 1931. Fondator: D. Popovici. Își propunea să cultive comorile culturale moștenite, care atestă originea noastră ca neam. Colaboratori: G. Breazul, N. Iorga, J. Bart, T. Arghezi.
PIATRA OLT, oraș în jud. Olt, situat în N C. Romanați; 6.191 loc. (2003). Nod de c. f. Depou. Ateliere de reparat vagoane de c. f. Întreprinderi de confecții metalice, de prefabricate din beton și de produse alim. În arealul satului Enoșești au fost descoperite vestigiile unui castru roman (sec. 2-3) din cadrul sistemului roman de fortificații Limes Alutanus, în perimetrul căruia s-au găsit 152 de denari emiși între anii 81 și 217. Declarat oraș la 18 apr. 1989. Biserica Sf. Nicolae (1862), în satul Criva de Sus.
RÂMNICU PE OLT V. Râmnicu Vâlcea (2).
OLT temă onomastică, formată din hidronimul Olt, cont. cu un radical ce se pronunță aspirat „holt”. I. 1. Oltu, loan, ard. – N., act. 2. Olte Gavril, mold., 1586 (Sur X); Oltea b., olt., (17 B III 407) – fam. act. ard. (Paș). 3. Aceeași formă a numelui apare la femei: Olta f. (16 A I 420); – f. 1546, sora lui Hanco Golăe, și cu -ea: Oltea mama lui Ștefan cel Mare, Maria-Oltea, soră cu boierul Vlaico (Sd VI 551); Oltea f. (Isp I1); D-tru Trușco fiul Oltii (Sd VI 140); Oltiu Ianache 1804 (Vieri 80) 4. Olteanul, Stoica (16 B I 112); Oltenii s. în r. Focșani. 5. Cf. Oltina și Oltenița tt. 6. Derivate din t. Olteni: Oltenescul, M. mold. (Sur VII), poate fi n. de apartenență locală, cu -escu spre a evita repetarea lui -eanu; – log., olt. (Tis 356); Oltenești, s., în r. Huși. II. Cu aspirație. Faptul că pe malul Borcii apare în hărțile vechi s. Holtina, dublet, ceea ce se întîmplă și cu alte toponime, al Oltinei de pe malul drept al Dunării, duce la identitatea acestor două toponime; în consecință, antroponimele cu h nu se pot despărți de precedentele fără h chiar admițînd că au altă etimologie, cf. vechiul Altinum, pt. Oltina etc. 1. Holt s. r. Bacău; Holteanu b. (Ac Bz 13). 2. Holtina s. r. Călărași. 3. Holteanie, un hoț (Sur IV). 4. Holtoiasa f. (ib.), nume marital < *Holtoiu.

olt dex

Intrare: olt
olt
Intrare: Olt
Olt
Intrare: Olt
Olt