OLÓI1, oloaie, s. n. (Pop. și fam.) Augmentativ al lui oală. – Oală + suf. -oi.

OLÓI2, oloiuri, s. n. (Înv. și pop.) Ulei. ♦ (Rar) Vopsea de ulei. – Din magh. olaj.

OLOÍ3, oloiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A uleia. – V. oloi2.

OLÓI1, oloaie, s. n. Augmentativ al lui oală. – Oală + suf. -oi.

OLÓI2, oloiuri, s. n. (Înv. și pop.) Ulei. ♦ (Rar) Vopsea de ulei. – Din magh. olaj.

OLOÍ3, oloiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A uleia. – V. oloi2.

OLÓI, oloiuri, s. n. (Regional) Ulei. își descoperiră capetele pieptănate cu cărare la mijloc și unse cu oloiuri mirositoare. SADOVEANU, O. I 297. Țuțuienii... sînt vestiți pentru teascurile de făcut oloi. CREANGĂ, A. 72. Rana se unge cu oloi de cînepă și buba trece. ȘEZ. III 176. ♦ Vopsea de ulei. Un vechi portret zugrăvit în oloi. EMINESCU, N. 58.

olói1 (pop., fam.) (oală mare) s. n., pl. oloáie

olói2 (ulei) (înv., pop.) s. n., pl. olóiuri

oloí3 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oloiésc, imperf. 3 sg. oloiá; conj. prez. 3 să oloiáscă

olói (oală mare) s. n., pl. oloáie

olói (ulei) s. n., pl. olóiuri

oloí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oloiésc, imperf. 3 sg. oloiá; conj. prez. 3 sg. și pl. oloiáscă

OLÓI s. v. ulei, untdelemn.

OLÓI ~uri n. pop. v. ULEI. /ung. olaj

oloiu n. Mold. uleiu: un portret zugrăvit în oloiu EM. [Rut. OLOĬ = rus. OLEĬ].

olóĭ n., pl. urĭ (ung. olaj. V. uleĭ 1). Est. Uleĭ.

1) uléĭ n., pl. urĭ (vsl. olĭeĭ, ĭelĭeĭ, d. lat. óleum și vgr. élaion; sîrb. olaj, uleĭ, ulje, undelemn; rut. oloĭ, pol. olej; ung. olaj; germ. oel). Vest. Undelemn scos din nucĭ, cînepă, in, rapiță ș. a. – În est oloĭ (ung.)

oloi s. v. ULEI. UNTDELEMN.

olói, oloiuri, (oleu), s.n. – (pop.) 1. Ulei, undelemn. Oloi de sâmburi = ulei din semințe de dovleac; oloi de rujă = ulei din semințe de floarea-soarelui: „Dacă facem descântecul peste horincă sau vin, atunci să bei puțin, iar dacă-l facem peste oleu de olivă, atunci să se ungă” (Bârlea, 1924: 406). 2. Petrol (pentru lampă), în expr. oloi de ars (Rona, Giulești, Budești, Mara) sau oloi puturos (Mara); naft, dohot, hopâc, opaiț (ALRRM, 1971: 330). – Din magh. olaj „ulei” (Scriban; Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

olói, (oleu), s.n. – (pop.) 1. Ulei, undelemn. Oloi de sâmburi = ulei din semințe de dovleac; oloi de rujă = ulei din semințe de floarea-soarelui: „Dacă facem descântecul peste horincă sau vin, atunci să bei puțin, iar dacă-l facem peste oleu de olivă, atunci să se ungă” (Bârlea 1924: 406). 2. Petrol (pentru lampă), în expr. oloi de ars (Rona, Giulești, Budești, Mara) sau oloi puturos (Mara); naft, dohot, hopâc, opaiț (ALR 1971: 330). – Din sl. olej.