ologire definitie

2 intrări

16 definiții pentru ologire

OLOGÍ, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.
OLOGÍRE, ologiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) ologi și rezultatul ei; ologeală. – V. ologi.
OLOGÍ, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.
OLOGÍRE, ologiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) ologi și rezultatul ei; ologeală. – V. ologi.
OLOGÍ, ologesc, vb. IV. 1. Tranz. A face pe cineva să devină olog (lovindu-l, rănindu-l etc.). Cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită. CREANGĂ, A. 43. Nouă cai că-mi ologea. TEODORESCU, P. P. 90. 2. Intranz. A rămîne olog (în urma unui accident sau a unei boli). De ți-ar ologi picioarele, îți rămîne gura. CAMILAR, N. II 351. Îi crescuse barba de trei coți... surzise și ologise. FILIMON, C. 301.
OLOGÍRE s. f. Ologeală. Tata a alergat înnebunit cu arma în mîini, pînă la ologire. SAHIA, N. 15.
ologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologésc, imperf. 3 sg. ologeá; conj. prez. 3 să ologeáscă
ologíre (rar) s. f., g.-d. art. ologírii; pl. ologíri
ologí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologésc, imperf. 3 sg. ologeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ologeáscă
ologíre s. f., g.-d. art. ologírii; pl. ologíri
OLOGÍ vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care a ~.) 2. a (se) cotonogi. (O vită care a ~.)
A OLOGÍ ~ésc tranz. A face să se ologească. /Din olog
A SE OLOGÍ mă ~ésc intranz. A deveni olog; a se face olog. /Din olog
ologì v. a face olog.
ologésc v. tr. (d. olog). Fac olog. V. intr. Ajung olog.
OLOGI vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care s-a ~.) 2. a cotonogi. (O vită care a ~.)

ologire dex

Intrare: ologi
ologi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ologire
ologire substantiv feminin