11 definiții pentru olog
OLÓG, OLOÁGĂ, ologi, oloage,
adj. (Adesea substantivat)
1. Căruia îi lipsește un picior sau amândouă; care nu poate umbla (bine); paralizat de picioare. ◊
Loc. vb. A lăsa (pe cineva) olog = a ologi.
2. Fig. (Despre plante) Care nu are cârcei cu care să se agațe pe arac. Fasole oloagă. –
Cf. alb. ulok. OLÓG, OLOÁGĂ, ologi, oloage,
adj. (Adesea substantivat)
1. Căruia îi lipsește un picior sau amândouă; care nu poate umbla (bine); paralizat de picioare. ◊
Loc. vb. A lăsa (pe cineva) olog = a ologi.
2. Fig. (Despre plante) Care nu are cârcei cu care să se agațe pe arac. Fasole oloagă. –
Cf. alb. ulok. OLÓG, -OÁGĂ, ologi, -oage,
adj. 1. Căruia îi lipsește un picior sau amîndouă; care nu poate umbla bine sau nu poate umbla de loc.
V. șchiop. Era olog de amîndouă picioarele. ISPIRESCU, L. 313. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I 430. De bătături durerea te face olog. NEGRUZZI, S. II 189. ◊ (Substantivat) Făcu milostenie ologului din ușa bisericii. DUMITRIU, N. 121. Stai, ologule... strigă careva către Sender. CAMILAR, II. I 92. Tocmai atunci se tîrăște. pe poartă, printre picioarele oamenilor, Savista, oloaga satului. REBREANU, I. 15. ♦
Fig. Care are un defect, infirm; stricat. Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. PANN, P. V. I 10.
2. Fig. (Despre unele plante) Care nu are cîrcei și nu se agață pe arac. Fasole oloagă. Mazăre oloagă. ▭ Via oloagă, lăsată cu două capuri, crește scoțînd lăstare de la tot ochiul. I. IONESCU, M. 370.
!ológ adj. m.,
s. m.,
pl. ológi;
adj. f.,
s. f. oloágă,
pl. oloáge
ológ adj. m., pl. ológi; f. sg. oloágă, pl. oloáge OLÓG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.) ológ (oloágă), adj. –
1. Paralitic, damblagiu de picioare. –
2. Defectuos, incomplet. –
3. (Planta) pitică în comparație cu celelalte din specia ei. –
Mr. ulog.
Sl.,
cf. rus. ulogij (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227; Conev 90),
bg. ulogarka,
sb. ulogi „podagră”,
alb. uljok, uljogu.
Der. direct din rusă nu e posibilă, avînd în vedere
mr. și
alb. –
Der. ologi,
vb. (a paraliza, a împuțina, a răni); ologie (
var. ologeală),
s. f. (paralizie, dambla).
OLÓG oloágă (ológi, oloáge) și substantival (despre persoane) 1) Care nu are picioare sau are numai unul. 2) Care se află în imposibilitatea de a se folosi de picioare; cu picioarele paralizate. 3) (despre picioare) Care nu funcționează; incapabil să funcționeze. /cf. alb. ulok olog a.
1. lipsit de un picior;
2. Bot. mic de volum: fasole oloagă. [Serb. ULOGA].
ológ, -oágă adj. (rus. dial. ulógiĭ, olog, sărac [rut. „șes, neted”]; bg. ulogarka, olog; sîrb. nsl. ulogi [pl.], podagră. E compus ca și po-log). Lipsit de un picĭor (șchĭop) saŭ de amîndoŭă. Fig. Defectuos: judecată oloagă. Fasole oloagă, un fel de fasole cu tulpina joasă și care nu se învălătucește (phaséolus nánus). E originară din America de Sud și se cultivă mult. V.
cĭunt. OLOG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.) Olog dex online | sinonim
Olog definitie