olog definitie

11 definiții pentru olog

OLÓG, OLOÁGĂ, ologi, oloage, adj. (Adesea substantivat) 1. Căruia îi lipsește un picior sau amândouă; care nu poate umbla (bine); paralizat de picioare. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) olog = a ologi. 2. Fig. (Despre plante) Care nu are cârcei cu care să se agațe pe arac. Fasole oloagă. – Cf. alb. ulok.
OLÓG, OLOÁGĂ, ologi, oloage, adj. (Adesea substantivat) 1. Căruia îi lipsește un picior sau amândouă; care nu poate umbla (bine); paralizat de picioare. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) olog = a ologi. 2. Fig. (Despre plante) Care nu are cârcei cu care să se agațe pe arac. Fasole oloagă. – Cf. alb. ulok.
OLÓG, -OÁGĂ, ologi, -oage, adj. 1. Căruia îi lipsește un picior sau amîndouă; care nu poate umbla bine sau nu poate umbla de loc. V. șchiop. Era olog de amîndouă picioarele. ISPIRESCU, L. 313. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I 430. De bătături durerea te face olog. NEGRUZZI, S. II 189. ◊ (Substantivat) Făcu milostenie ologului din ușa bisericii. DUMITRIU, N. 121. Stai, ologule... strigă careva către Sender. CAMILAR, II. I 92. Tocmai atunci se tîrăște. pe poartă, printre picioarele oamenilor, Savista, oloaga satului. REBREANU, I. 15. ♦ Fig. Care are un defect, infirm; stricat. Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. PANN, P. V. I 10. 2. Fig. (Despre unele plante) Care nu are cîrcei și nu se agață pe arac. Fasole oloagă. Mazăre oloagă. ▭ Via oloagă, lăsată cu două capuri, crește scoțînd lăstare de la tot ochiul. I. IONESCU, M. 370.
!ológ adj. m., s. m., pl. ológi; adj. f., s. f. oloágă, pl. oloáge
ológ adj. m., pl. ológi; f. sg. oloágă, pl. oloáge
OLÓG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.)
ológ (oloágă), adj.1. Paralitic, damblagiu de picioare. – 2. Defectuos, incomplet. – 3. (Planta) pitică în comparație cu celelalte din specia ei. – Mr. ulog. Sl., cf. rus. ulogij (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227; Conev 90), bg. ulogarka, sb. ulogi „podagră”, alb. uljok, uljogu. Der. direct din rusă nu e posibilă, avînd în vedere mr. și alb.Der. ologi, vb. (a paraliza, a împuțina, a răni); ologie (var. ologeală), s. f. (paralizie, dambla).
OLÓG oloágă (ológi, oloáge) și substantival (despre persoane) 1) Care nu are picioare sau are numai unul. 2) Care se află în imposibilitatea de a se folosi de picioare; cu picioarele paralizate. 3) (despre picioare) Care nu funcționează; incapabil să funcționeze. /cf. alb. ulok
olog a. 1. lipsit de un picior; 2. Bot. mic de volum: fasole oloagă. [Serb. ULOGA].
ológ, -oágă adj. (rus. dial. ulógiĭ, olog, sărac [rut. „șes, neted”]; bg. ulogarka, olog; sîrb. nsl. ulogi [pl.], podagră. E compus ca și po-log). Lipsit de un picĭor (șchĭop) saŭ de amîndoŭă. Fig. Defectuos: judecată oloagă. Fasole oloagă, un fel de fasole cu tulpina joasă și care nu se învălătucește (phaséolus nánus). E originară din America de Sud și se cultivă mult. V. cĭunt.
OLOG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.)

olog dex

Intrare: olog
olog adjectiv