oligocordie definitie

2 definiții pentru oligocordie

oligocordíe s. f., pl. oligocordíi
oligocordie (< gr. ỏλιγοχορδία; lat. paucitas chordarum; germ. Tonarmut „puținătate, sărăcie a sunetelor”), structură melodică redusă ca număr de sunete, de tip prepentonic (v. pentatonică). Termenul apare la Plutarh (De musica) însoțit și de acela de stenohorie (gr. στενοχωρία, „spațiu strâmt, strâmtoare”; lat. angustias chordarum; germ. Engmelodik); disocierea celor doi termeni nu este îndeajuns de clară, probabil însă că o. este genul proxim iar stenohoria „îngustimea, mica întindere, ambitusul restrâns [al melodiei]” este diferența specifică, cea din urmă referindu-se la ordonarea lor treptată (bi-, tri-, tetracordic) sau prin mici salturi (bi-, tri-, tetracordic). După ce le identifică cu formațiunile prepentatonice, G. Breazul conchide că o. sunt atât hemitonice cât și anhemitonice. Considerând evoluția muzicii de la simplu către complex, muzicologii consideră structurile o. printre primele manifestări muzicale, iar știința muzicii comparate, folcloristica muzicală și studiile asupra cântului greg.* contribuie pe baza materialului muzical la evidențierea o. În folclorul muzical românesc sunt foarte frecvente asemenea structuri, atestând arhaismul melodiilor, cum arată G. Breazul.

oligocordie dex

Intrare: oligocordie
oligocordie substantiv feminin