OLĂCÁR, olăcari, s. m. 1. (Înv. și reg.) Olac (1), curier. ♦ Îngrijitor al cailor de poștă. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu strângerea cailor de olac. – Olac + suf. -ar.

OLĂCÁR, olăcari, s. m. 1. (Înv. și reg.) Olac (1), curier. ♦ Îngrijitor al cailor de poștă. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu strângerea cailor de olac. – Olac + suf. -ar.

OLĂCÁR, olăcari, s. m. 1. Olac, curier; p. ext. îngrijitor al cailor de poștă. Pe cal înspumat venea vijelios un olăcar, învîrtind pe deasupra capului ca un șarpe harapnicul negru. SADOVEANU, O. I 511. Împăratul trimise numaidecît după dînsul niște olăcari. ISPIRESCU, E. 344. 2. (Învechit) Slujbaș însărcinat cu strîngerea cailor de olac dați de țărani pentru nevoi momentane sau pentru un anumit timp. Mă făcui pentru bani mulți Olăcar de cai stătuți. PANN, P. V. II 126.

olăcár (înv., reg.) s. m., pl. olăcári

olăcár s. m., pl. olăcári

OLĂCÁR s. v. curier, mesager, ștafetă.

OLĂCÁR ~i m. înv. 1) v. OLAC II. 2) Îngrijitor de cai de poștă. 3) Slujbaș care strângea cai pentru olac. /olac + suf. ~ar

olăcar m. ștafetă: porni îndată un olăcar la Bathory BĂLC.

olăcár m. (d. olac). Vechĭ. Olac, stafetă călare. Azĭ Cov. Haĭmana.

olăcar s. v. CURIER. MESAGER. ȘTAFETĂ.