OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ.

OHÁVNIC, -Ă adj. v. ohabnic.

OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv. și pop.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ.

OHÁVNIC, -Ă adj. v. ohabnic.

OHÁBNIC, -Ă adj. v. ohavnic.

OHÁVNIC, -Ă, ohavnici, -e, adj. (Învechit, despre o proprietate) Fără posibilitate de înstrăinare, cu titlu ereditar; de veci. Vîriți-vă printre cei ce se adună și spuneți că voința mea e să nu curgă sîngele pe locașul meu ohavnic. DELAVRANCEA, A. 151. – Variantă: ohábnic, -ă adj.

ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice

ohábnic adj. m., pl. ohábnici; f. sg. ohábnică, pl. ohábnice

ohavnic a. perpetuu, inalienabil: moșie ohavnică. ║ m. pl. od. numele micilor agricultori între moșneni și clăcași: țărani ohavnici. [Din slav. OHABITI, a opri: lit. moșie oprită de a se înstrăina].

ohábnic, ohávnic, ohámnic și hámnic, -ă adj. (vsl. ohabĭnŭ, d. ohaba, ocină, ohabă): Perpetuŭ, ereditar, inalienabil: „moșie ohabnică” saŭ „ocină” se numea aceĭa care era dăruită de domn unuĭ boĭer saŭ uneĭ mînăstirĭ și scutită de orĭ-ce bir saŭ slujbă. Azĭ se zice despre locurile pe care eștĭ proprietar perpetuŭ: moșie ohamnică (în Mold. de vecĭ), mĭ-am cumpărat la cimitir un loc ohamnic. Subst. Odinioară, micĭ agricultorĭ de o treaptă între moșnenĭ și clăcașĭ. V. uric, strămoșesc.