ogradă definitie

19 definiții pentru ogradă

OGRÁDĂ, ogrăzi, s. f. (Reg.) 1. Curte, bătătură. 2. Grădină cu pomi fructiferi; livadă. 3. Gospodărie (alcătuită din casă și acareturi) a unui boier; curte boierească. ♦ Totalitatea persoanelor care se află în serviciul unei curți boierești. – Din sl. ograda.
OGRÁDĂ, ogrăzi, s. f. 1. Curte, bătătură. 2. (Reg.) Grădină cu pomi fructiferi; livadă. 3. Gospodărie (alcătuită din casă și acareturi) a unui boier; curte boierească. ♦ Totalitatea persoanelor care se află în serviciul unei curți boierești. – Din sl. ograda.
OGRÁDĂ, ogrăzi, s. f. 1. Curte, bătătură. Toată lumea strălucește ca o ogradă de fazani, păuni și alte păsări brodate și decorative. ARGHEZI, P. T. 26. Măi băiete, stai in ogradă și nu te mai juca în uliță. REBREANU, R. II 30. Cucuta crește prin ogradă. GOGA, P. 19. El se opri înaintea unei case ce se ridica izolată în mijlocul unei ogrăzi pustii. EMINESCU, N. 51. 2. (Regional) Grădină cu arbori fructiferi. Ogrăzile de pruni și mere se îndoiau sub greutatea pometului. DELAVRANCEA, la CADE. 3. (Învechit) Îngrăditură, gard. Boul... a dat cu cornul cel stîng și le-a sfarmat zmeilor ogrăzile, zidurile și curțile. SBIERA, P. 189.
ográdă (reg.) (o-gra-) s. f., g.-d. art. ogrắzii; pl. ogrắzi
ográdă s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. ogrăzii; pl. ogrăzi
CASA CU OGRÁDA s. v. coroana boreală.
OGRÁDĂ s. v. curte.
OGRÁDĂ s. v. gard, grădină, împrejmuire, îngrăditură, livadă, ocol, pomet, staul, țarc, ulucă.
ográdă (ogrắzi), s. f. – Curte, împrejmuire. Sl. (bg.) ograda (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Conev 79), cf. gard.
OGRÁDĂ ogrăzi f. 1) Loc îngrădit în jurul unei case; curte. 2) înv. Îngrăditură făcută din lemn, piatră etc. în jurul unui teren; gard. /<sl. ograda
ogradă f. 1. îngrădire, coprins: ogradă încinsă cu ziduri OD.; 2. Mold. Tr. curte: toate păsările din ograda boierească CR. [Slav. OGRADA].
ográdă f., pl. ăzĭ (vsl. o-grada, o-gradŭ, îngrăditură, o-graditi, a îngrădi; bg. sîrb. ograda; ung. garád, V. gard). Curte, îngrăditură (Mold.): o casă în fundu ogrăziĭ. Arman, îngrăditura unde treĭeră mașina. Munt. Livadă: ogradă de prunĭ.
casa cu ograda s. v. COROANA BOREALĂ.
ogra s. v. GARD. GRĂDINĂ. ÎMPREJMUIRE. ÎNGRĂDITURĂ. LIVADĂ. OCOL. POMET. STAUL. ȚARC. ULUCĂ.
OGRA s. curte, (pop.) bătătură, (reg.) arman, batiște, ocol, (prin Ban. și Transilv.) arie, (Ban. și prin Transilv.) avlie, (Transilv.) odor, (prin Ban.) voreț. (~ unei case.)
ográdă, ogrăzi, s.f. – (reg.) Grădina și livada din spatele casei: „Ardă-ți casa și șura / Să rămâi cu ograda” (Memoria, 2001: 12). – Din vsl. ograda „îngrăditură” < ograditi „a îngrădi” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Conev, cf. DER; DEX, MDA).
ográdă, ogrăzi, s.f. – Grădina și livada din spatele casei: „Ardă-ți casa și șura / Să rămâi cu ograda” (Memoria 2001: 12). – Din sl. ograda.
a arunca pisica (moartă) în ograda altcuiva expr. a da vina pe altcineva; a pasa răspunderea altcuiva
ogradă, ogrăzi s. f. (iron.) balcon al unui apartament de bloc.

ogradă dex

Intrare: ogradă
ogradă substantiv feminin
  • silabisire: -gra-