ogorâre definitie

2 intrări

13 definiții pentru ogorâre

OGORÎ́, ogorăsc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A pregăti un ogor sau un teren agricol pentru cultivare; spec. a ara (adânc). – Din ogor.
OGORÎ́, ogorăsc, vb. IV. Tranz. A pregăti un ogor sau un teren agricol pentru cultivare; spec. a ara (adânc). – Din ogor.
OGORÎ́, ogorăsc, vb. IV. Tranz. A pregăti un teren agricol pentru cultivare, p face un ogor; a ara adînc. Ieși cu plugul să-și ogorască și el o porumbiște pe care la primăvară socotea s-o semene cu grîu. REBREANU, I. 92. Sima Baltag silea să sfîrșească de ogorît. SANDU-ALDEA, U. P. 7.
ogorî́ (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogorắsc, imperf. 3 sg. ogorá, perf. s. 3 sg. ogorî́, 3 pl. ogorấră; conj. prez. 3 să ogoráscă; ger. ogorấnd; part. ogorất
ogorî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ogorăsc, imperf. 3 sg. ogorá; conj. prez. 3 sg. și pl. ogoráscă
OGORÎ vb. v. desfunda, desțeleni.
A OGORÎ, ogorăsc tranz. (terenuri, suprafețe cultivabile) 1) A lăsa nelucrat pentru un anumit timp (cu scopul de a fertiliza). 2) A ara adânc, prefăcând în ogor (după ce o perioadă de timp a fost folosit ca pășune). /Din ogor
ogorấre s.f. (reg.) prima arătură.
ogorî, ogorắsc, vb. IV (pop.) 1. a ara (prima sau a doua oară, pentru o cultură nouă), a face ogor. 2. a prăși, a săpa straturi de legume.
ogorésc, a și -răsc, a -rî́ v. tr. (vsl. o-gorĭeti, a arde [pin prejur], u-gorĭeti, a te arde, gorĭeti, a arde. V. ogor). Întorc ogoru; îl ar a doua oară după seceriș transversal cu întîĭa arătură ca să-l bată soarele, ploaĭa și zăpada pînă’n primăvară: ĭeși cu plugu să-și ogorască o porumbiște pe care, la primăvară, socotea s’o semene cu grîŭ (Rebr. 104), ogorît (104), să ogorească (105).
ogorî vb. v. DESFUNDA. DESȚELENI.
ogorî, vb. tranz. – (reg.; înv.) A ara, a săpa, a prăși: „ogorâm mălaiu” = „săpăm mălaiu dintâie”: „Eu îs fecior de român / Și la sapă și la fân; / La fân și la ogorât / Și la fete de ibdit” (Ștețco, 1990: 350; Borșa). Termen atestat exclusiv în zona Săcel-Vișeu-Moisei-Borșa (ALR, 1956: 100). – Din ogor (DEX, MDA).
ogorî, vb. tranz. – A săpa porumbul, cu sensul de a prăși: „ogorâm mălaiu”, „săpăm mălaiu dintâie”: „Eu îs fecior de român / Și la sapă și la fân; / La fân și la ogorât / Și la fete de ibdit” (Ștețco 1990: 350; Borșa). Termen atestat exclusiv în zona Săcel-Vișeu-Moisei-Borșa (ALR 1956: 100). – Din ogor (< srb. ugar).

ogorâre dex

Intrare: ogorî
ogorî verb grupa a IV-a conjugarea a VII-a
Intrare: ogorâre
ogorâre