ogor definitie

17 definiții pentru ogor

OGÓR, ogoare, s. n. Bucată de pământ cultivată sau cultivabilă; țarină. ♦ Câmp semănat cu același fel de plante (de obicei cereale); lan. ♦ Teren agricol, proprietate agricolă. ♦ Teren arabil folosit ca pășune timp de un an, pentru a fi mai fertil în anii următori; pârloagă. ◊ Ogor negru = teren arat, grăpat etc., dar fără a fi semănat timp de un an pentru a se reface. ♦ Arătură care se face cu mult înainte de lucrările de însămânțare. – Din bg., sb. ugar.
OGÓR, ogoare, s. n. Bucată de pământ cultivată sau cultivabilă; țarină. ♦ Câmp semănat cu același fel de plante (de obicei cereale); lan. ♦ Teren agricol, proprietate agricolă. ♦ Teren arabil folosit ca pășune timp de un an, pentru a fi mai fertil în anii următori; pârloagă. ◊ Ogor negru = teren arat, grăpat etc., dar nesemănat timp de un an pentru a se reface. ♦ Arătură care se face cu mult înainte de lucrările de însămânțare. – Din bg., scr. ugar.
OGÓR, ogoare, s. n. 1. Bucată de pămînt cultivată sau cultivabilă; țarină. Ogoarele stăteau nearate. DUMITRIU, N. 12. 2. Gheorghieș prinde pe Bardac în ogor furînd popușoi. SADOVEANU, O. VII 359. Lăsai plugul pe ogor Și plecai unde mi-i dor. HODOȘ, P. P. 44. ◊ Expr. A face ogor = a pregăti cîmpul pentru cultură, a ara. Am scos boii din obor Și plugul de sub șopron Și-am plecat să fac ogor. ANT. LIT. POP. I 103. ♦ (Prin generalizare) Teren agricol, proprietate agricolă, moșie. Noi ogoarele noastre le-am dobîndit cu brațul nostru și le-am îngrășat cu sînge. SADOVEANU, O. VII 104. Și dînsul e proprietar și iubește ogorul strămoșesc, dar ce doresc oamenii nu se poate. REBREANU, R. II 91. 2. Teren arabil lăsat necultivat și nelucrat, folosit ca pășune timp de un an, în scopul de a obține în anii următori recolte mai bogate. ◊ Expr. A lăsa ogor = a nu cultiva intenționat un cîmp. ◊ Ogor negru = teren lăsat nesemănat timp de un an, dar arat și grăpat pentru a nu fi năpădit de buruieni, pentru a aduna apa și hrana necesare plantelor. 3. Arătură care se face cu mult înainte de lucrările de însămînțare.
ogór s. n., pl. ogoáre
ogór s. n., pl. ogoáre
OGÓR s. 1. câmp, țarină, (pop. și poetic) glie, (pop.) răzor, (înv. și reg.) agru, (reg.) plan, (înv.) sat. (A ieșit pe ~, la arat.) 2. v. arătură. 3. pârloagă, (pop.) moină, (reg.) mejdină, morhoancă, morogan, moruncă, nadaz, năvăloacă, noroi, obleagă, orpie, rât, toloacă. (Pământul arabil temporar nelucrat se numește ~.) 4. v. pârloagă. 5. v. lan.
OGÓR s. v. paragină, pârloagă, țelină.
ogór (ogoáre), s. n.1. Țarină, țelină. pîrloagă. – 2. Pămînt cultivabil, arătură. Sl., cf. bg., sb. ugar (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Conev 71), pol. ugór, din sl. ogoreti „a arde (pădurea pentru a obține teren cultivabil)”. – Der. ogorî, vb. (a face ogor).
OGÓR ogoáre n. 1) Teren pregătit special pentru culturi agricole; glie; țarină. 2) Suprafață de pământ semănată cu același fel de plante agricole; lan. ~ de grâu. 3) Pământ arabil lăsat nelucrat (timp de un an sau doi) pentru a-i spori fertilitatea; pârloagă. ◊ ~ negru teren arat și grăpat, dar nesemănat, fiind lăsat să se refacă; țarină. 4) Proprietate agricolă. /<bulg., sb. ugar
ogor n. Mold. întindere mică de semănătură (în opozițiune cu lan), servă adesea și ca loc de pășune pentru vite. [Pol. UGOR].
ogór n., pl. oare (pol. ugor, ugór, țelină, pămînt înțelenit, ceh. úhor, úvor, țelină, pămînt arabil, sîrb. ugar, d. vsl. ogorĭeti, ugorĭeti, gorĭeti, a arde, ca rus. par, párenina, pol. parenina, țelină, d. vsl. para, pară, flacără [din cauză că soarele arde ogoarele]; ung. ugar. V. do-, iz-, o- și pri-gorésc, holercă). Țarină, suprafață de pămînt lucrată, V. delniță, holdă, lan; agru.
ogor s. v. PARAGINĂ. PÎRLOAGĂ. ȚELINĂ.
OGOR s. 1. cîmp, țarină, (pop. și poetic) glie, (pop.) răzor, (înv. și reg.) agru, (reg.) plan, (înv.) sat. (A ieșit pe ~, la arat.) 2. arătură, țarină, (pop.) răzor, (reg.) plan. (Pămîntul arat se numește ~.) 3. pîrloagă, (pop.) moină, (reg.) mejdină, morhoancă, morogan, moruncă, nadaz, năvăloacă, noroi, obleagă, orpie, rît, toloacă. (Pămîntul arabil temporar nelucrat se numește ~.) 4. bălărie, pîrloagă. (Locul plin de buruieni se numește ~.)
DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.
a-i ieși pe ogor expr. (intl.) a ieși la jefuit.
ogor, ogoare s. n. (intl.) loc favorabil furturilor, pungășiilor etc.
ogor negru expr. (intl.) 1. loc nefavorabil desfășurării unor acțiuni infracționale. 2. loc unde un hoț poate fi prins asupra faptului.

ogor dex

Intrare: ogor
ogor substantiv neutru