Dicționare ale limbii române

O definiție pentru ogodă

ogód n., pl. urĭ (vsl. ugodŭ, id., d. godŭ, timp potrivit, goditi, a face pe plac; bg. ugoda, plăcere, za ugoda, de plăcere, p. a face plăcere. V. godac). Vest. Gust, plac, plăcere: ĭ-am făcut ogodu. Nărav, obiceĭ, fire, rost, rînduĭală, samă, mecanizm: a ști ogodu unuĭ cal, uneĭ mașinĭ; înotatu e ușor cînd îĭ afli ogodu. A căuta ogoduluĭ, a da considerațiune (cinste): ĭ-am căutat ogoduluĭ și nu ĭ-am maĭ zis nimic. Trans. Cu ogodu, încet-încet, fără grabă: a lucra cu ogodu. În ogodu tăŭ, în voĭe, în tihnă, buĭecind: acolo hălăduĭaŭ lupiĭ în ogodu lor. Vechĭ. Pre ogod, pe plac, după cinste, după cuviință: pre ogod dumnezeĭesc (Dos.) – Și agod (Trans.) și ogodă și ogoadă (Vechĭ). A face ogoadă, a face pe plac. V. agodesc.

Ogodă dex online | sinonim

Ogodă definitie

Intrare: ogodă
ogodă