Dicționare ale limbii române

6 definiții pentru ogod

OGÓD, ogoade, s. n. (Înv.) Cinste, omenie. – Slav (v. sl. ugodŭ).
OGÓD s. v. apucătură, chef, deprindere, dispoziție, dorință, fire, gust, nărav, obicei, obișnuință, plac, plăcere, poftă, rost, seamă, socoteală, voie, voință, vrere.
ogód (-duri), s. n.1. Obicei, uz. – 2. Plăcere, gust. – Var. (înv.) ogoadă, ugod (și der.). Sl. ugodu (Cihac, II, 176). – Der. ogodnic, adj. (înv., agreabil; Trans., iubit, drăguț); ogodi, vb. (Trans., a fi plăcut, a plăcea); ogoditor, adj. (Trans., amator, iubitor); ogodniță, s. f. (înv., gust, plăcere), din sl. ugodinica.
ogod n. comoditate, odihnă: păsările erau mai în ogodul lor POP. [Slav. GODŬ, vreme: inițiala poate sub influența analogică a sinonimului odihnă].
ogód n., pl. urĭ (vsl. ugodŭ, id., d. godŭ, timp potrivit, goditi, a face pe plac; bg. ugoda, plăcere, za ugoda, de plăcere, p. a face plăcere. V. godac). Vest. Gust, plac, plăcere: ĭ-am făcut ogodu. Nărav, obiceĭ, fire, rost, rînduĭală, samă, mecanizm: a ști ogodu unuĭ cal, uneĭ mașinĭ; înotatu e ușor cînd îĭ afli ogodu. A căuta ogoduluĭ, a da considerațiune (cinste): ĭ-am căutat ogoduluĭ și nu ĭ-am maĭ zis nimic. Trans. Cu ogodu, încet-încet, fără grabă: a lucra cu ogodu. În ogodu tăŭ, în voĭe, în tihnă, buĭecind: acolo hălăduĭaŭ lupiĭ în ogodu lor. Vechĭ. Pre ogod, pe plac, după cinste, după cuviință: pre ogod dumnezeĭesc (Dos.) – Și agod (Trans.) și ogodă și ogoadă (Vechĭ). A face ogoadă, a face pe plac. V. agodesc.
ogod s. v. APUCĂTURĂ. CHEF. DEPRINDERE. DISPOZIȚIE. DORINȚĂ. FIRE. GUST. NĂRAV. OBICEI. OBIȘNUINȚĂ. PLAC. PLĂCERE. POFTĂ. ROST. SEAMĂ. SOCOTEALĂ. VOIE. VOINȚĂ. VRERE.

ogod definitie

ogod dex