ogod definitie

6 definiții pentru ogod

OGÓD, ogoade, s. n. (Înv.) Cinste, omenie. – Slav (v. sl. ugodŭ).
OGÓD s. v. apucătură, chef, deprindere, dispoziție, dorință, fire, gust, nărav, obicei, obișnuință, plac, plăcere, poftă, rost, seamă, socoteală, voie, voință, vrere.
ogód (-duri), s. n.1. Obicei, uz. – 2. Plăcere, gust. – Var. (înv.) ogoadă, ugod (și der.). Sl. ugodu (Cihac, II, 176). – Der. ogodnic, adj. (înv., agreabil; Trans., iubit, drăguț); ogodi, vb. (Trans., a fi plăcut, a plăcea); ogoditor, adj. (Trans., amator, iubitor); ogodniță, s. f. (înv., gust, plăcere), din sl. ugodinica.
ogod n. comoditate, odihnă: păsările erau mai în ogodul lor POP. [Slav. GODŬ, vreme: inițiala poate sub influența analogică a sinonimului odihnă].
ogód n., pl. urĭ (vsl. ugodŭ, id., d. godŭ, timp potrivit, goditi, a face pe plac; bg. ugoda, plăcere, za ugoda, de plăcere, p. a face plăcere. V. godac). Vest. Gust, plac, plăcere: ĭ-am făcut ogodu. Nărav, obiceĭ, fire, rost, rînduĭală, samă, mecanizm: a ști ogodu unuĭ cal, uneĭ mașinĭ; înotatu e ușor cînd îĭ afli ogodu. A căuta ogoduluĭ, a da considerațiune (cinste): ĭ-am căutat ogoduluĭ și nu ĭ-am maĭ zis nimic. Trans. Cu ogodu, încet-încet, fără grabă: a lucra cu ogodu. În ogodu tăŭ, în voĭe, în tihnă, buĭecind: acolo hălăduĭaŭ lupiĭ în ogodu lor. Vechĭ. Pre ogod, pe plac, după cinste, după cuviință: pre ogod dumnezeĭesc (Dos.) – Și agod (Trans.) și ogodă și ogoadă (Vechĭ). A face ogoadă, a face pe plac. V. agodesc.
ogod s. v. APUCĂTURĂ. CHEF. DEPRINDERE. DISPOZIȚIE. DORINȚĂ. FIRE. GUST. NĂRAV. OBICEI. OBIȘNUINȚĂ. PLAC. PLĂCERE. POFTĂ. ROST. SEAMĂ. SOCOTEALĂ. VOIE. VOINȚĂ. VRERE.

ogod dex