oglinda definitie

37 definiții pentru oglinda

OGLINDÁ vb. I v. oglindi.
OGLÍNDĂ, oglinzi, s. f. 1. Obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor. 2. P. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă, simbolizează ceva; icoană, imagine, tablou. 4. (În sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = porțiune de piele, netedă și lucioasă, la femelele bovinelor și ale altor animale, în dreptul perineului și al feselor, în care sensul firelor de păr este îndreptat de jos în sus. 5. (Geol.; în sintagmele) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).
OGLINDÍ, oglindesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) reflecta, a (se) proiecta pe o suprafață lucioasă sau într-o oglindă. ♦ Refl. (Despre oameni) A se privi în oglindă; a se admira (privindu-se în oglindă). ♦ Refl. Fig. (Despre stări, fenomene, acțiuni etc.) A apărea ca un reflex al anumitor împrejurări; a se răsfrânge. ♦ Tranz. A înfățișa, a reprezenta. [Var.: (înv. și reg.) oglindá vb. I.] – Din sl. oglendati.
OGLINDÁ vb. I v. oglindi.
OGLÍNDĂ, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor. 2. P. anal. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă, simbolizează ceva; icoană, imagine, tablou. 4. (În sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = porțiune de piele, netedă și lucioasă, la femelele bovinelor și ale altor animale, în dreptul perineului și al feselor, în care sensul firelor de păr este îndreptat de jos în sus. 5. (Geol.; în sintagmele) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).
OGLINDÍ, oglindesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) reflecta, a (se) proiecta pe o suprafață lucioasă sau într-o oglindă. ♦ Refl. (Despre oameni) A se privi în oglindă; a se admira (privindu-se în oglindă). ♦ Refl. Fig. (Despre stări, fenomene, acțiuni etc.) A apărea ca un reflex al anumitor împrejurări; a se răsfrânge. ♦ Tranz. A înfățișa, a reprezenta. [Var.: (înv. și reg.) oglindá vb. I.] – Din sl. oglendati.
OGLINDÁ vb. I v. oglindi.
OGLÍNDĂ, oglinzi, s. f. 1. Obiect făcut de obicei din metal sau din sticlă acoperită pe o față cu un strat metalic care reflectă razele de lumină și pe care se formează imaginea obiectelor. Prin sala cu păreții de oglinzi Vezi înmiită silueta-ți fină. D. BOTEZ, P. O. 99. Cînd mă uitam în oglindă, barbă și mustețe ca în palmă. CREANGĂ, 86. Se vede că nu te-ai uitat de mult în oglindă. ALECSANDRI, T. I 198. ◊ (În metafore și comparații) Opera... [poetului] trebuie să fie o oglindă a năzuințelor poporului. BENIUC, P. 135. Plecă să caute un vas cu apă, pășind în vîrful bocancilor lustruiți oglindă. C. PETRESCU, Î. II 51. Harnică, din zorii zilei Nu stau mîinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. COȘBUC, P. I 95. Ochii sînt oglinda inimii = ochii reflectă starea sufletească a omului). ◊ Oglindă retrovizoare v. retrovizor. ♦ Imagine. Visul e ca o oglindă a realității. 2. (Urmat de determinări) Orice suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape) care are proprietatea de a reflecta lumina. În oglinda mare a rîului începeau să tremure luminile stelelor de sus. SADOVEANU, O. VII 341. Sabina apăruse lunecînd pe oglinda de gheață. C. PETRESCU, V. 371. Lumina lor se răsfrîngea tremurînd în oglinda apei limpezi. BART, S. M. 26. – Pl. și: (învechit) oglinde (EMINESCU, O. IV 128).
OGLINDÍ, oglindesc, vb. IV. Refl. 1. A se reflecta pe o suprafață lucie sau într-o oglindă; (mai rar, despre persoane) a se privi în oglindă. Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare... în care se oglindește.. Cetatea Neamțului. CREANGĂ, A. 117. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri. EMINESCU, O. I 152. Fața palidă-și spăla, Păr de aur pieptăna, Și frumos se oglindea. ALECSANDRI, P. I 105. ◊ Tranz. (Complementul indică elementul reflectat) Rîul sclipea lin într-o bidboană, în care dintr-o dată și-a oglindit globul luna în scădere. SADOVEANU, N. P. 25. Și pentru ce-aș porni cu tine-n vale? Să văd cum oglindești tot alte flori Plecate peste zîmbetele tale? CERNA, P. 95. 2. Fig. (Despre stări, fenomene, acțiuni) A se răs- frînge în..., a fi înfățișate de..., a se arăta prin..., a-și găsi ecoul, a se reflecta. în folclor se oglindește felul de viață și munca omului, cîteodată din cele mai vechi începuturi. BENIUC, P. 9. Încă de la începutul veacului al XIX-lea, atitudinea critică față de realitatea rusă se oglindește în operele scriitorilor. SADOVEANU, E. 209. ♦ Tranz. A înfățișa, a prezenta. Arta oglindește într-un fel ori în altul viața unei epoci. GHEREA, ST. CR. II 118. [Eminescu] oglindește atît de bine viața proletară, încît poezia lui pare scrisă de un copil de geniu al acestei clase. IONESCU-RION, C. 88. – Variantă: (învechit și popular) oglindá, oglindez (ALECSANDRI, P. II 39) și oglínd (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441), vb. I.
oglíndă (o-glin-) s. f., g.-d. art. oglínzii; pl. oglínzi
oglindí (a ~) (o-glin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oglindésc, imperf. 3 sg. oglindeá; conj. prez. 3 să oglindeáscă
oglíndă s. f. (sil. -glin-), g.-d. art. oglínzii; pl. oglínzi
oglindí vb. (sil. -glin-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oglindésc, imperf. 3 sg. oglindeá; conj. prez. 3 sg. și pl. oglindeáscă
OGLÍNDĂ s. (Transilv.) căutătoare, (înv.) mirază, (latinism înv.) specul. (Se privește în ~.)
OGLÍNDĂ s. v. exemplu, imagine, înfățișare, model, pildă, reprezentare, viziune.
OGLINDÍ vb. 1. a se proiecta, a se răsfrânge, a se reflecta, (astăzi rar) a se prevedea, a se străvedea, (înv.) a se mira, (fig.) a se scălda. (Imaginea i se ~ pe luciul apei.) 2. v. reflecta.
OGLINDÍ vb. v. analiza, cerceta, examina, măsura, observa, scruta, studia, urmări.
oglindí (oglindésc, oglindít), vb.1. (Înv.) A privi, a contempla. – 2. A reflecta. – 3. (Refl.) A se uita într-o oglindă sau ca într-o oglindă. Sl. oględati (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 222; Byhan 310; Conev 62). – Der. oglindă, s. f. (obiect cu suprafața netedă și lucioasă care reflectă imaginea); oglindar, s. m. (fabricant de oglinzi).
OGLÍNDĂ oglinzi f. 1) Obiect constând dintr-o bucată de sticlă groasă, de forme diferite, amalgamată pe dos, având proprietatea de a reflecta lumina și de a forma astfel pe partea lucioasă imaginea obiectelor. Oglindă de buzunar.A face ceva oglindă a face ceva să devină foarte curat. 2) Plan lucios și neted, format, mai ales, de o întindere de apă lină, care reflectă razele de lumină. Oglinda lacului. 3) fig. Ceea ce reflectă cu fidelitate ceva; imagine fidelă. Oglinda timpului.Ochii sunt oglinda sufletului ochii exprimă starea sufletească și calitățile spirituale ale cuiva. [G.-D. oglinzii] /v. a (se) oglindi
A OGLINDÍ ~ésc tranz. 1) A face să se oglindească. 2) (realitatea în artă) A reda prin mijloace artistice; a înfățișa; a reprezenta; a reflecta. /<sl. oglendati
A SE OGLINDÍ mă ~ésc intranz. 1) A-și proiecta imaginea într-o oglindă sau pe o suprafață lucioasă (ca o oglindă). 2) (despre persoane) A se privi în oglindă. 3) (despre stări, acțiuni etc.) A-și găsi expresie; a se reflecta; a se răsfrânge. /<sl. oglendati
oglindă f. 1. sticlă poleită și cositorită de o parte, resfrângând imaginile obiectelor; oglinda măgarului, sarea pisicii; 2. fig. tot ce reprezintă un lucru: fața e oglinda sufletului. [Tras din oglindì].
oglindì v. 1. a se uita într’o oglindă; 2. a răsfrânge lumina sau coloarea: a cerului lumine se prevăd, se oglindează AL.; 3. a-și vedea imaginea; fig. sufletul se oglindește în ochi. [Slav. OGLENDATI, a privi împrejur].
Oglinzi pl. stațiune balneară în apropiere de Târgu-Neamț.
oglíndă f., pl. zĭ (d. oglindesc saŭ vsl. *oglenda). Geam acoperit pe o parte cu staniŭ și care reflectează perfect imaginea obĭectelor: Colbert a favorizat în Francia fabricațiunea oglinzilor. Fig. Ceĭa ce reprezentă un lucru și ni-l pune par’că supt ochĭ: fața e oglinda sufletuluĭ. Adv. A străluci oglindă, a fi curat oglindă = ca oglinda. – În antichitate oglinzile se făceaŭ dintr’o placă de argint (orĭ și alt metal) lustruită. – Dim. -njoară (vest) și -ngĭoară (est). P. pl., cp. cu grindă, tindă, colindă.
oglindésc v. tr. (vsl. glendati, glendĭeti, a te uĭta în prejur; bg. gledam, mă uĭt; ogledálo, oglindă). Reflectez, răsfrîng: apa lină a laculuĭ oglindea copaciĭ. V. refl. Mă reflectez, mă văd în: lucrurile se oglindesc în oglindă, (fig.) în acest tînăr se oglindește vitejia tatăluĭ săŭ.
oglindéz v. tr. (vsl. oglendati, a te uĭta). Munt. vest. Observ, spionez, privesc atent de departe (rev. I. Crg. 8, 343).
oglindă s. v. EXEMPLU. IMAGINE. ÎNFĂȚIȘARE. MODEL. PILDĂ. REPREZENTARE. VIZIUNE.
OGLINDĂ s. (Transilv.) căutătoare, (înv.) mirază, (latinism înv.) specul. (Se privește în ~.)
OGLINDI vb. 1. a se proiecta, a se răsfrînge, a se reflecta, (astăzi rar) a se prevedea, a se străvedea, (înv.) a se mira, (fig.) a se scălda. (Imaginea i se ~ pe luciul apei.) 2. a înfățișa, a reflecta, a reprezenta. (Arta ~ realitatea.)
oglindi vb. v. ANALIZA. CERCETA. EXAMINA. MĂSURA. OBSERVA. SCRUTA. STUDIA. URMĂRI.
FENOMEN DE OGLINDĂ miraj caracteristic zborului pe mare, fiind pozitiv (când razele soarelui vin dinspre apus, apa este percepută mai aproape decât în realitate) și negativ (când razele soarelui vin dinspre răsărit, apa este percepută mai departe decât în realitate).
oglindă, răsturnare în ~ v. inversare.
OGLINDA LUMII, revistă săptămânală, ilustrată, de actualitate. Apărută la București între 1922 și 1934, cu texte traduse în lb. germană, franceză și uneori maghiară. Colaboratori: V. Eftimiu, D. Stănescu, Const. A.I. Ghika.
OGLINDĂ subst. – T. (RA IV 272); Oglind/a, mold., 1534 (Glos); -ești s. (Dm), -oae, Sora (Glos).
a da la oglinzi expr. (intl.) a lovi (pe cineva) peste ochi.
oglindă, oglinzi s. f. ochi.

oglinda dex

Intrare: oglindă
oglindă 1 pl. -i substantiv feminin
  • silabisire: o-glin-dă
oglindă 2 pl. -e substantiv feminin
  • silabisire: o-glin-dă
Intrare: oglindi
oglinda 1 oglind verb grupa I conjugarea I
oglindi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -glin-
Intrare: oglinda (1 oglindez)
oglinda 1 oglindez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: Oglindă
Oglindă