ogivă definitie

12 definiții pentru ogivă

OGÍVĂ, ogive, s. f. 1. Sistem de construcție caracteristic arhitecturii gotice, format din intersecția a două arce de cerc dispuse diagonal, care formează osatura unei bolți sau a unei deschideri. 2. Partea anterioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică. – Din fr. ogive.
OGÍVĂ, ogive, s. f. 1. Sistem de construcție caracteristic arhitecturii gotice, format din intersecția a două arce de cerc dispuse diagonal, care formează osatura unei bolți. 2. Partea anterioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică. – Din fr. ogive.
OGÍVĂ, ogive, s. f. 1. Element arhitectural caracteristic construcțiilor în stil gotic, rezultat din întretăierea a două arcuri de cerc care se întîlnesc pe verticala ridicată la egală distanță de centrele lor. Astăzi, pe culoare cu ogive s-au instalat calorifere. RALEA, O. 123. Opt mari ferești, ogive dantelate... Răspînd lumini. ALECSANDRI, P. III 263. ◊ Fig. Privesc apusul soarelui printre Ogive De trunchiuri negre de copaci. CAMIL PETRESCU, V. 115. 2. Partea anterioară a proiectilelor armelor de foc.
ogívă s. f., g.-d. art. ogívei; pl. ogíve
ogívă s. f., g.-d. art. ogívei; pl. ogíve
OGÍVĂ s.f. 1. Element arhitectural (întâlnit mai ales la construcțiile în stil gotic) format din intersecția a două arcuri de cerc care se întâlnesc în vârful unei verticale ridicate la o distanță egală de centrele lor respective. 2. Partea dinainte, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete. [< fr. ogive, it. ogiva].
OGÍVĂ s. f. 1. element arhitectural caracteristic stilului gotic, dintr-o arcadă din două arce de cerc care se intersectează sub un unghi ascuțit. 2. partea anterioară, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, bombe sau rachete. (< fr. ogive)
OGÍVĂ, ogive, s.f. Element arhitectural și de construcție caracteristic stilului gotic, format din intersecția a două arcuri dispuse diagonal și constituind osatura unei bolți.
OGÍVĂ ~e f. 1) arhit. Arcadă, caracteristică stilului gotic, constituită din două arcuri de cerc, care, intersectându-se, dau naștere unui vârf de unghi ascuțit. 2) Parte anterioară, de formă conică, a unui proiectil sau a unei rachete. /<fr. ogive
ogivă f. arcadă formată din două arcuri ce se încrucișează, formând la vârf un unghiu ascuțit: ogiva caracteriză arhitectura dela sec. XII-XVI.
*ogívă f., pl. e (fr. ogive, de origine nesigură). Arh. Arcadă formată din doŭă arcurĭ care se unesc într’un unghĭ la ușile, ferestrele și boltele care caracterizează arhitectura numită gotică.
OGÍVĂ (< fr.) s. f. 1. Element arhitectural caracteristic stilului gotic, format prin intersecția a două arce dispuse diagonal, constituind osatura unei bolți sau a unei deschideri. Folosită din sec. 11 la unele monumente romanice, a cunoscut o largă răspândire în arhitectura gotică, permițând degajarea zidurilor și deschiderea unor largi ferestre. În România, a fost utilizată prima oară la biserica mănăstirii din Cârța (sec. 13). 2. Partea superioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică.

ogivă dex

Intrare: ogivă
ogivă substantiv feminin