OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare.

OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.

OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare.

OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.

OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Franțuzism rar) A se simți jignit, a se supăra. Inga se ofuscă, tocmai fiindcă moșneagul îi citise în suflet. REBREANU, R. I 143. ◊ Fig. Adjectivele își întorceau spatele, ofuscate că s-au aflat în asemenea companie. C. PETRESCU, O. P. I 257. – Prez. ind. și: ofúsc.

!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză

ofuscá vb., ind. prez. 1 sg. ofuschéz, 3 sg. și pl. ofuscheáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ofuschéze

ofuscá vb., ind. prez. pers. 1 ofuschez (rar ofusc)

OFUSCÁ vb. v. ofensa, supăra.

OFUSCÁT adj. v. supărat.

OFUSCÁ vb. I. refl. (Fam.) A se supăra, simțindu-se jignit, a se ofensa. [P.i. 3,6 -chează. / < fr. offusquer, it. offuscare].

OFUSCÁ vb. refl. a se simți jignit, a se ofensa. (< fr. offusquer, it. offuscare)

A SE OFUSCÁ mă ~chéz intranz. fam. A se simți jignit; a se ofensa. /<fr. offusquer, it. offuscare

ofuscà v. a întuneca vederea sau lumina.

*ofúsc și -chéz, a -cá v. tr. (fr. offusquer, lat. of-fuscare, d. fuscus, întunecat). Rar. Întunec, fac să nu se vadă. Fig. Supăr, displac: pe acest om toate-l ofuscă. V. refl. Mă simt ofuscat, mă supăr.

ofusca vb. v. OFENSA. SUPĂRA.

ofuscat adj. v. SUPĂRAT.