oftare definitie

2 intrări

17 definiții pentru oftare

OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft.
OFTÁRE, oftări, s. f. Faptul de a ofta; oftat, suspin. – V. ofta.
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft.
OFTÁRE, oftări, s. f. Faptul de a ofta; oftat, suspin. – V. ofta.
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat. V. suspina. Era mîhnire și jale, căci despre mine nu se știa nimic; și mama ofta cu amar, închidea ochii, și lacrimi încete îi curgeau pe obrajii zbîrciți. SADOVEANU, VI 116. Oftă din adînc și își ușură inima, apăsată ca de o piatră de moară. VLAHUȚĂ, O. A. 103. Iar ea, vorbind cu el in somn, Of tind din greu suspină. EMINESCU, O I 168. ◊ Fig. Sună acoperișul, oftează adierile vîntului. SADOVEANU, N. p. 257. Vîntul ofta tot mai adînc pe sub praguri. BOTEZ, ȘC. 7O. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta adine pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva). Toată ziulica ofta omul după o vorbă mai dulce. CARAGIALE, O. III 33. Să oftezi dup-a ta fată. EMINESCU, O. I 83. Oftă după mărimea și vitejia trecută a romînilor. BĂLCESCU, O. I 319. ◊ Refl. (Popular) A se jelui, a se tîngui. Nu flămînzesc, Nu însetez, Dar totuna mă oftez. GOROVEI, C. 70.
OFTÁRE, oftări, s. f. Acțiunea de a ofta; oftat, suspin. În tăcere, străbătu deodată oftarea șuierătoare a rănitului. SADOVEANU, O. I 52. Tăcu lăsînd să scape din sînul ei o oftare, o oftare de acele ce sfîșie inimi. NEGRUZZI, S. I 18. Să-mi cat oftările Pe toate cărările. TEODORESCU, P. P. 273. Fig. O tăcere adîncă, fără o chemare de pasere, fără o oftare de vînt. SADOVEANU, O. V 592. Și toamna și vîntul ținîndu-și oftarea, Pe buzele moartei își pun sărutarea. NECULUȚĂ, Ț. D. 80.
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftáre s. f., g.-d. art. oftắrii; pl. oftắri
oftá vb., ind. prez. 1 sg. oftéz, 3 sg. și pl. ofteáză
oftáre s. f., g.-d. art. oftării; pl. oftări
OFTÁ vb. a suspina, (Transilv.) a șioi, (Transilv. și Ban.) a (se) șușcăi, (prin Ban.) a șușni. (A ~ din adâncul inimii.)
OFTÁRE s. v. oftat.
A OFTÁ ~éz intranz. 1) A inspira adânc și prelung și a expira aerul printre buzele semiînchise cu un sunet caracteristic, ca semn al unui necaz; a scoate suspine; a suspina. ◊ ~ (sau a suspina) după cineva (sau după ceva) a) a dori mult să vadă pe cineva sau ceva; b) a resimți greu pierderea cuiva (sau a ceva). 2) (despre bolnavi sau suferinzi) A rosti întruna „of” (din cauza unei dureri). /Din oft
oftà v. a suspina, a geme. [Tras din oft, formă intensivă din of].
oftéz v. intr. (d. oft, imit., ca și vgr. ohtháo, mă supăr, d. óh, oh, of, și bg. ohtĭy și ohkam). Suspin.
OFTA vb. a suspina, (Transilv.) a șioi, (Transilv. și Ban.) a (se) șușcăi, (prin Ban.) a șușni. (A ~ din adîncul inimii.)
OFTARE s. oftat, suspin, suspinare, suspinat, (pop.) aht, (înv. și reg.) oft, (înv.) oftătură. (O ~ de ușurare.)

oftare dex

Intrare: ofta
ofta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: oftare
oftare substantiv feminin