Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

20 defini╚Ťii pentru oficiu

OF├ŹCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dat─â unor servicii ale unor ├«ntreprinderi sau institu╚Ťii; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. ├Ändatorire (special─â), func╚Ťie, slujb─â. ÔŚŐ Loc. adj. ╚Öi adv. Din oficiu = (care este) ├«n conformitate cu o dispozi╚Ťie dat─â de o autoritate (╚Öi nu la cererea cuiva); fig. ├«n mod automat. ÔÖŽ (├Änv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, ├«nlesnire. ÔŚŐ Bune oficii = interven╚Ťie (diplomatic─â) binevoitoare (a unui stat) ├«n scopul unei concilieri (├«ntre state beligerante sau aflate ├«n litigiu); servicii f─âcute cuiva. ÔÖŽ Rol, func╚Ťie. 4. Slujb─â religioas─â, serviciu religios. 5. (Rar) ├Änc─âpere anex─â a sufrageriei, ├«n care se preg─âtesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (├«nv.) of├şs s. n.] ÔÇô Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.
OF├ŹS s. n. v. oficiu.
OF├ŹCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dat─â unor servicii ale unor ├«ntreprinderi sau institu╚Ťii; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. ├Ändatorire (special─â), func╚Ťie, slujb─â. ÔŚŐ Loc. adj. ╚Öi adv. Din oficiu = (care este) ├«n conformitate cu o dispozi╚Ťie dat─â de o autoritate (╚Öi nu la cererea cuiva); fig. ├«n mod automat. ÔÖŽ (├Änv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, ├«nlesnire. ÔŚŐ Bune oficii = interven╚Ťie binevoitoare ├«n scopul unei concilieri; servicii f─âcute cuiva. ÔÖŽ Rol, func╚Ťie. 4. Slujb─â bisericeasc─â, serviciu religios. 5. (Rar) ├Änc─âpere anex─â a sufrageriei, ├«n care se preg─âtesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (├«nv.) of├şs s. n.] ÔÇô Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.
OF├ŹS s. n. v. oficiu.
OF├ŹCIU, oficii, s. n. 1. Serviciu al unei administra╚Ťii, biroul unde este instalat serviciul. Oficiu po╚Ötal. Oficiu de stare civil─â. Ôľş Mo╚Öneagul ├«ns─â mereu se afl─â ├«n treab─â, de╚Öi n-are nimic de f─âcut, se code╚Öte ╚Öi nu pleac─â, p├«n─â nu ├«nchidem oficiul. P─éUN-PINCIO, P. 97. 2. ├Ändatorire special─â, func╚Ťie; slujb─â. A face oficiul de secretar. ÔŚŐ Loc. adj. ╚Öi adv. Din oficiu = ├«n conformitate cu o dispozi╚Ťie luat─â de o autoritate (╚Öi nu la cererea cuiva). Avocat din oficiu. Ôľş Te-am ap─ârat din oficiu, dar c├«t puteam s─â te ap─âr? SAHIA, N. 83. 3. (Mai ales la pl.) Ajutor, serviciu. Recurg la oficiile tale. ÔŚŐ Expr. Bune oficii = interven╚Ťie binevoitoare, servicii f─âcute cuiva. S-a hot─âr├«t s─â recurg─â la bunele oficii ale Engliterei. GHICA, la CADE. 4. (Mai ales determinat prin ┬źdivin┬╗) Slujb─â bisericeasc─â, serviciu religios.(Rar) ├«nc─âpere (mic─â) l├«ng─â sufragerie (u_nde se depoziteaz─â tac├«muri, m├«nc─âruri etc.). O alt─â u╚Ö─â ├«n sting─â... duce spre o alt─â ├«nc─âpere (buc─ât─ârie, oficiu... ). SEBASTIAN, T. 256.
of├şciu [ciu pron. ciu] s. n., art. of├şciul; pl. of├şcii, art. of├şciile (-ci-i-)
of├şciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. ofic├şul; pl. of├şcii
OF├ŹCIU s. I. 1. datorie, ├«ndatorire, obliga╚Ťie, rol, sarcin─â. (╚śi-a ├«ndeplinit bine ~ de gazd─â.) 2. v. serviciu. II. v. agen╚Ťie.
ÓFIS s. v. decret.
OF├ŹCIU s.n. 1. Serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ÔŚŐ Din oficiu = f─âr─â a fi cerut; ca un serviciu obligatoriu; (├«n mod) oficial. 2. Func╚Ťie, ├«ndatorire, slujb─â. 3. (la pl.) Servicii, ajutoare, ├«nlesniri. ÔŚŐ Bune oficii = interven╚Ťie diplomatic─â a unui stat ├«n vederea ├«mp─âc─ârii unor state ├«n litigiu sau beligerante. 4. Slujb─â religioas─â. 5. Mic─â ├«nc─âpere l├óng─â sufragerie ├«n care se depoziteaz─â cele necesare pentru servirea mesei; c─âmar─â. [Pron. -ciu, var. ofi╚Ťiu s.n. / cf. lat. officium, germ. Offizium, fr. office].
OF├ŹCIU s. n. 1. serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ÔÖŽ ~ diplomatic = misiune diplomatic─â pe l├óng─â o organiza╚Ťie interna╚Ťional─â; din ~ = f─âr─â a fi cerut, ca un serviciu obligatoriu; (├«n mod) oficial. 2. func╚Ťie, ├«ndatorire, slujb─â. 3. (pl.) servicii, ajutoare, ├«nlesniri. ÔÖŽ bune ─ęi = interven╚Ťie diplomatic─â a unui stat ├«n vederea ├«mp─âc─ârii unor state ├«n litigiu sau beligerante. 4. slujb─â religioas─â. 5. mic─â ├«nc─âpere l├óng─â sufragerie, ├«n care se depoziteaz─â cele necesare pentru servirea mesei. (< lat. officium, germ. Offizium, fr. office)
of├şciu (of├şcii), s. n. ÔÇô Serviciu; birou; meserie; func╚Ťie; slujb─â religioas─â. ÔÇô Var. ├«nv. oficie. Fr. office, lat. officium (sec. XIX). Este dubletul lui ofis, s. n., din fr., prin intermediul rus. ofis, sec. XIX, ├«nv., ╚Öi al ofichie, s. f. (sarcin─â, misiune), din ngr. ß╗Ƥć¤ć╬»¤░╬╣╬┐╬Ż, sec. XVIII, ├«nv. ÔÇô Der. oficia, vb., din fr. officier; oficial (var. sec. XVIII ofichial), adj., s. m., din fr. officiel ╚Öi mai ├«nainte din ngr. ß╗Ƥć¤ć╬╣¤░╬╣╬Č╬╗╬̤é; oficialitate, s. f. din fr. officialit├ę; oficin─â, s. f., din fr. officine; oficios, adj., din fr. officieux; oficinal, adj., din fr. officinal; cf. ofi╚Ťer.
OF├ŹCIU ~i n. 1) Serviciu administrativ special ├«n cadrul unei ├«ntreprinderi sau institu╚Ťii. ~ po╚Ötal. ~ comercial. ÔŚŐ Din ~ a) ├«n conformitate cu o dispozi╚Ťie a autorit─â╚Ťilor oficiale; b) ├«n mod automat. 2) Local al acestui serviciu. 3) ├«nv. Decret domnesc. 4): ~ divin slujb─â religioas─â. /<lat. officium, germ. Offizium, fr. office
oficiu n. 1. post, func╚Ťiune: a face oficiul de secretar; 2. biurou: oficiu telegrafo-po╚Ötal; 3. serviciu: a recurge la bunele sale oficii; din oficiu, din propria sa voin╚Ť─â, f─âr─â a fi cerut: jur─âm├ónt dat din oficiu; advocat din oficiu, numit de tribunal spre a ap─âra pe un acuzat; 4. rug─âciuni, ceremonii biserice╚Öti: oficiul divin; 5. sf├óntul Oficiu, tribunalul Inchizi╚Ťiunii.
ofis n. od. decret domnesc: un ofis redijat bine GR. AL. [Rus. OFIS┼Č (din fr. office)].
*of├şci┼ş n. (lat. of-ficium, datorie, obliga╚Ťiune, func╚Ťiune, d. f├ícere, a face. V. ofi╚Ťer). Post, func╚Ťiune: a ├«ndeplini oficiu de dirigent. B─şuro┼ş: ofici┼ş telegrafo-postal. Servici┼ş, ├«ndatorire, interven╚Ťiune amical─â p. ├«mp─âcare: a recurge la oficiile sa┼ş (ma─ş des) la bunele ofici─ş ale cu─şva. Totalitatea rug─âc─şunilor ╚Öi ceremoniilor liturgice: oficiu mor╚Ťilor, oficiu divin. Sf├«ntu Ofici┼ş, tribunalu Inchizi╚Ťiuni─ş. Din ofici┼ş, ├«n virtutea func╚Ťiuni─ş sale, f─âr─â s─â fi cerut: avocat numit din ofici┼ş (de judec─âtor) ca s─â apere un acuzat.
of├şs n., pl. ur─ş ╚Öi e (rus. ofis, d. fr. office, ofici┼ş). Vech─ş. Decret domnesc, h├«rtie oficial─â, oficie.
OFICII s. pl. ajutor, concurs, serviciu, sprijin. (V─â ofer ~iile mele.)
OFICIU s. 1. datorie, ├«ndatorire, obliga╚Ťie, sarcin─â. (╚śi-a ├«ndeplinit bine ~ de gazd─â.) 2. (BIS.) ceremonie, serviciu, slujb─â. (~ divin.)
ofis s. v. DECRET.

Oficiu dex online | sinonim

Oficiu definitie

Intrare: oficiu
ofis pl. -e substantiv neutru
oficiu