OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier.

OFICIERE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia.

OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A face o slujbă bisericească; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier.

OFICIÉRE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia.

OFICIÁ, oficiez, vb. I. 1. Tranz. A celebra slujba bisericească; a sluji în biserică. Mitropolitul... era aci și oficia sfînta liturghie. GALACTION, O. i 90. Absol. Cu barba lui mare, roșcată, avea un aer de preot care oficiază. VLAHUȚĂ, O. A. III 54. A săvîrși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată (în special o căsătorie); a celebra. La un birou micuț... stă funcționara, o fată tot atît de tînără ca aceea care oficiază căsătoriile. SAHIA, U.R.S.S. 114. 2. Intranz. Fig. (Glumeț) A-și îndeplini slujba, a presta un serviciu. Berta e... prin cămări, drămuind ce trebuie pentru bucătăria unde oficiază madama Sultana. PAS, L. I 94. Omul nostru oficia însă la grătarul cu pastramă, care împrăștia miros de grăsime ca o jertfă antică. SADOVEANU, E. 170.

OFICIÉRE s. f. Acțiunea de a oficia.

oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)

!oficiére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. oficiérii; pl. oficiéri

oficiá vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. oficiéz, 3 sg. și pl. oficiáză, 1 pl. oficiém (sil. -ci-em), imperf. 1 sg. oficiám (sil. -ci-am); conj. prez. 3 sg. și pl. oficiéze; ger. oficiínd (sil. -ci-ind)

oficiére s. f. (sil. -ci-e-), g.-d. art. oficiérii; pl. oficiéri

OFICIÁ vb. (BIS.) 1. a celebra, a săvârși, a sluji. (A ~ liturghia.) 2. v. celebra. 3. a servi, a sluji. (O biserică la care ~ doi preoți.)

OFICIÉRE s. (BIS.) 1. celebrare, săvârșire, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.) 2. v. celebrare.

OFICIÁ vb. I. tr. A sluji; a face o slujbă religioasă. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind, var. ofiția vb. I. / < fr. officier, lat. med. officiare].

OFICIÉRE s.f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; slujire, îndeplinire a unei solemnități. [Pron. -ci-e-. / < oficia].

OFICIÁ vb. tr. 1. a celebra o slujbă religioasă. 2. a săvârși un act public sau privat (o căsătorie). (< fr. officier, lat. officiare)

A OFICIÁ ~éz tranz. 1) (acte publice sau private) A săvârși cu solemnitate; a celebra. ~ o căsătorie. 2) (ritualuri bisericești) A îndeplini printr-o ceremonie religioasă. [Sil. -ci-a] /<fr. officier

oficià v. a celebra oficiul divin.

*oficiéz v. intr. (fr. officier, mlat. officiare). Celebrez oficiu divin.

OFICIA vb. (BIS.) 1. a celebra, a săvîrși, a sluji. (A ~ liturghia.) 2. a celebra, a săvîrși. (A ~ o cununie.) 3. a servi, a sluji. (O biserică la care ~ doi preoți.)

OFICIERE s. (BIS.) 1. celebrare, săvîrșire, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.) 2. celebrare, săvîrșire. (~ cununiei.)