Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

14 defini╚Ťii pentru oficie

OFICI├ü, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji ├«n biseric─â. ÔÖŽ A s─âv├ór╚Öi un act public sau privat, ├«n special o c─âs─âtorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] ÔÇô Din fr. officier.
OFICI├ü, oficiez, vb. I. Tranz. A face o slujb─â bisericeasc─â; a sluji ├«n biseric─â. ÔÖŽ A s─âv├ór╚Öi un act public sau privat, ├«n special o c─âs─âtorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] ÔÇô Din fr. officier.
OFICI├ü, oficiez, vb. I. 1. Tranz. A celebra slujba bisericeasc─â; a sluji ├«n biseric─â. Mitropolitul... era aci ╚Öi oficia sf├«nta liturghie. GALACTION, O. i 90. Absol. Cu barba lui mare, ro╚Öcat─â, avea un aer de preot care oficiaz─â. VLAHU╚Ü─é, O. A. III 54. A s─âv├«r╚Öi cu solemnitate un act de ├«nsemn─âtate public─â sau privat─â (├«n special o c─âs─âtorie); a celebra. La un birou micu╚Ť... st─â func╚Ťionara, o fat─â tot at├«t de t├«n─âr─â ca aceea care oficiaz─â c─âs─âtoriile. SAHIA, U.R.S.S. 114. 2. Intranz. Fig. (Glume╚Ť) A-╚Öi ├«ndeplini slujba, a presta un serviciu. Berta e... prin c─âm─âri, dr─âmuind ce trebuie pentru buc─ât─âria unde oficiaz─â madama Sultana. PAS, L. I 94. Omul nostru oficia ├«ns─â la gr─âtarul cu pastram─â, care ├«mpr─â╚Ötia miros de gr─âsime ca o jertf─â antic─â. SADOVEANU, E. 170.
ofici├í (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 ofici├íz─â, 1 pl. ofici├ęm (-ci-em); conj. prez. 3 s─â ofici├ęze; ger. ofici├şnd (-ci-ind)
ofici├í vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. ofici├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. ofici├íz─â, 1 pl. ofici├ęm (sil. -ci-em), imperf. 1 sg. ofici├ím (sil. -ci-am); conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. ofici├ęze; ger. ofici├şnd (sil. -ci-ind)
OFICI├ü vb. (BIS.) 1. a celebra, a s─âv├ór╚Öi, a sluji. (A ~ liturghia.) 2. v. celebra. 3. a servi, a sluji. (O biseric─â la care ~ doi preo╚Ťi.)
OFICI├ü vb. I. tr. A sluji; a face o slujb─â religioas─â. ÔÖŽ A s─âv├ór╚Öi un act public sau privat, ├«n special o c─âs─âtorie. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -iaz─â, ger. -iind, var. ofi╚Ťia vb. I. / < fr. officier, lat. med. officiare].
OFICIÁ vb. tr. 1. a celebra o slujbă religioasă. 2. a săvârși un act public sau privat (o căsătorie). (< fr. officier, lat. officiare)
A OFICI├ü ~├ęz tranz. 1) (acte publice sau private) A s─âv├ór╚Öi cu solemnitate; a celebra. ~ o c─âs─âtorie. 2) (ritualuri biserice╚Öti) A ├«ndeplini printr-o ceremonie religioas─â. [Sil. -ci-a] /<fr. officier
of├şcie, of├şcii, s.f. (├«nv.) h├órtie oficial─â.
oficià v. a celebra oficiul divin.
of├şcie f. (dup─â rus. ofis ╚Öi rom. ofici┼ş). Rar. H├«rtie oficial─â.
*ofici├ęz v. intr. (fr. officier, mlat. officiare). Celebrez oficiu divin.
OFICIA vb. (BIS.) 1. a celebra, a s─âv├«r╚Öi, a sluji. (A ~ liturghia.) 2. a celebra, a s─âv├«r╚Öi. (A ~ o cununie.) 3. a servi, a sluji. (O biseric─â la care ~ doi preo╚Ťi.)

Oficie dex online | sinonim

Oficie definitie

Intrare: oficia
oficia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ci-a
Intrare: oficie
oficie