oficial definitie

16 definiții pentru oficial

OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel.
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj. 1. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. Buletinul oficial = periodic în care se publică legile, regulamentele, decretele etc. autorităților de stat. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel.
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj. 1. Care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat; care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; stabilit prin lege. Declarație oficială. ▭ Totul trebuie vîndut pe loc, la preț oficial. De ce nu-ți faci datoria? GALAN, B. I 19. Convin și eu că n-ai însărcinări oficiale. SADOVEANU, Z. C. 177. La el se centralizează toate știrile acuma, cele oficiale, firește. REBREANU, R. II 76. Buletinul (sau, ieșit din uz, Monitorul ) oficial = publicație (periodică) în care se tipăresc legile, regulamentele, decretele, deciziile etc. autorităților de stat. Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat, folosit în actele, în documentele administrației de stat. Stil oficial. Terminologie oficială. ▭ Cum ne-au părăsit limba latină oficială cu stingerea romanilor, asemine și limba slavonă ne lasă cu înființarea staturilor romîne. RUSSO, S. 71. 2. Care se conformează regulilor, formalităților, tradițiilor; care are caracter legal; aprobat, convenit între autorități. Sfeștania oficială trebuia să aibă loc la ora 9. SADOVEANU, O. VI 359. Mergem în vizită oficială la guvernator. BART, S. M. 21. ◊ (Adverbial) Nu putem frecventa oficial spectacule unde se debitează în limbi străine. CARAGIALE, O. VII 33. 3. Fig. De o politețe rece, calculată; formal, stereotip. Ton oficial în conversație. ▭ Bine, bine! Vocea devenise mai rece, mai oficială. GALAN, B. I 171. 2Ș (Adverbial) Sănătoasă, mersi, răspunse ea politicos și cam oficial. CONTEMPORANUL, VIII 119. – Pronunțat: -ci-al. – Variantă: (învechit) ofițial, -ă (RUSSO, S. 95) adj.
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficiál adj. m. (sil. -ci-al), pl. oficiáli; f. sg. oficiálă, pl. oficiále
OFICIÁL adj., s. 1. adj. v. guvernamental. 2. s. (la pl.) v. oficialități. 3. adj. legal. (Prețuri ~.)
Oficial ≠ neoficial
OFICIÁL, -Ă adj. 1. Care emană de la guvern, de la o autoritate; declarat, publicat de o înaltă autoritate. ◊ Buletinul oficial = periodic în care se publică legile, decretele etc. Marii Adunări Naționale, hotărârile guvernului etc. ♦ În stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Care are caracter legal. 3. (Fig.) Rece, stăpânit; stereotip, formal. [Var. ofițial, -ă adj. / cf. fr. officiel, lat. officialis].
OFICIÁL, -Ă adj. 1. care emană de la guvern, de la o autoritate; publicat de o înaltă autoritate. ♦ buletinul ~ = periodic în care se publică acte normative. ◊ (despre limbă) propriu actelor, documentelor autorităților, ale statului. 2. care are caracter de lege; (p. ext.) declarat, fățiș. 3. (fig.) rece, stereotip; solemn. (< fr. officiel, lat. officialis)
OFICIÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care provine de la administrația sau de la autoritățile de stat; stabilit prin lege; de stat. Dezmințire ~ă. Știri ~e. Act ~. 2) Care reprezintă administrația statului; cu funcție administrativă. Persoană ~ă. 3) și adverbial Care este caracteristic actelor guvernamentale sau documentelor administrative; în maniera actelor de stat. Stil ~. 4) Care se face în conformitate cu cerințele de stat; organizat de autoritățile competente. Ceremonie ~ă. Vizită ~. 5) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) Care manifestă gravitate și răceală în comportament; formal. [Sil. -ci-al] /<lat. officialis, fr. officiel
oficial a. 1. declarat în virtutea unei comisiuni exprese, de o autoritate recunoscută: scriere oficială, răspuns oficial; 2. care emană dela guvern: act oficial.
*oficiál, -ă adj. (lat. officialis, d. officium, funcțiune). Care emană de la o autoritate, de la un guvern: răspuns, act, plic oficial. Monitoru oficial, ziaru oficial al guvernuluĭ. Subst. Persoană cu funcțiune oficială. Adv. Din partea uneĭ autoritățĭ, unuĭ guvern: a declara oficial.
OFICIAL adj. 1. cîrmuitor, conducător, guvernamental. (Cercurile ~.) 2. legal. (Prețuri ~.)
BULETINUL OFICIAL v. Monitorul Oficial al României.
MONITORUL OFICIAL, publicație periodică guvernamentală care cuprinde legi, decrete, acte normative, comunicări și dispoziții oficiale etc. Precursorul M.O. a fost „Buletin, gazetă administrativă”, apărut la București (8 dec. 1832). De-a lungul anilor, numele publicației a suferit mai multe modificări.
OFICIÁL, -Ă adj. (cf. fr. officiel, lat. officialis): în sintagmele limbă oficială și stil oficial (v.).

oficial dex

Intrare: oficial
oficial adjectiv
  • silabisire: -ci-al