ofensivă definitie

2 intrări

20 definiții pentru ofensivă

OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif.
OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale unei armate, prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și anularea capacității sale operative. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse; totalitatea jucătorilor care alcătuiesc linia de atac. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, a lichidării unei situații neconvenabile, a cuceririi unui nou obiectiv sau a unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive.
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif.
OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale armatei, constând în luarea inițiativei operațiilor prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și cucerirea terenului pe care îl ocupă. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, lichidării unei situații neconvenabile, cuceririi unui nou obiectiv sau unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive.
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. (În opoziție cu defensiv) Care atacă sau cu care se atacă. Acțiune ofensivă. Arme ofensive. ◊ (Adverbial) Era gata a susține, ofensiv sau defensiv, pe oricare din aripele [armatei] sale. HASDEU, I. V. 145.
OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. (În opoziție cu defensivă) Formă principală de luptă a unor forțe armate care, cu sprijinul tuturor armelor și prin surprindere, are ca scop nimicirea totală sau capturarea inamicului. V. atac, asalt, șarjă. Am găsit armata împărțită între 3 corpuri de armată pe frontieră Ofensiva în țările de jos a fost o grea înfrîngere. CAMIL, PETRESCU, T. II 433. ♦ Fig. Acțiune întreprinsă cu scopul de a înfrînge o dificultate, de a lichida o situație nefavorabilă, de a învinge pe dușmani, pentru a înfăptui o nouă stare de lucruri, pentru a cuceri un nou obiectiv etc. Popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma războiidui sînt în primele rînduri ale_ ofensivei pentru pace. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 331. Încrezător peste măsură în statornicia norocului lui, a pornit o ofensivă. GALAN, B. I 240. Acolo se strămutase bătălia cea mare a petrolului, cu repezi ofensive și cuceriri de poziții. C. PETRESCU, A. 410.
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensívă s. f., g.-d. art. ofensívei; pl. ofensíve
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. sg. ofensívă, pl. ofensíve
ofensívă s. f., g.-d. art. ofensívei; pl. ofensíve
Ofensivă ≠ defensivă
OFENSÍV, -Ă adj. Care atacă; care servește pentru a ataca. [< fr. offensif, germ. offensiv].
OFENSÍVĂ s.f. (Op. defensivă) Mișcare de înaintare a unor forțe armate către obiectiv, cu scopul de a-l nimici pe inamic; atac. ♦ (Fig.) Acțiune puternică dusă cu scopul de a realiza ceva. [< fr. offensive, it. offensiva, germ. Offensive].
OFENSÍV, -Ă I. adj. care atacă; cu caracter de ofensivă (II). ◊ agresiv. II. s. f. 1. formă principală a acțiunilor de luptă, înaintarea către obiectiv, cu scopul de a-l nimici pe inamic; atac. ◊ (sport; în jocurile cu mingea) atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. 2. (fig.) acțiune puternică ce urmărește a realiza ceva. (< fr. offensif, /II/ offesnive, it. offensiva, germ. Offensive)
OFENSÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care participă la ofensivă; în stare de ofensivă. Trupe ~e. Acțiuni ~e. 2) Care servește la ofensivă; pentru ofensivă. Armă ~ă. /<fr. offensif
OFENSÍVĂ ~e f. 1) Acțiune de atac a unor forțe armate, cu scopul de a nimici inamicul și de a cuceri terenul ocupat de acesta. 2) sport Atac organizat al unei echipe sportive asupra echipei adverse. 3) fig. Acțiune energică de amploare, realizată prin participarea mai multor persoane, în vederea atingerii unui anumit scop. ~ diplomatică. /<fr. offensive, germ. Offensive
ofensiv a. care atacă, care servă a ataca: arme ofensive; alianță ofensivă și defensivă, unire între popoare cari își promit ajutor mutual în caz de răsboiu, fie pentru atac fie pentru apărare.
ofensivă f. acțiunea de a ataca și însuș atacul: a luat ofensiva.
*ofensív, -ă adj. (fr. offensif, d. mlat. offensivus). Care atacă, care servește la atacat: războĭ ofensiv, armă ofensivă. Alianță ofensivă și defensivă, alianță încheĭată p. atac orĭ apărare. S. f., pl. e. Atac, agresiune între armate. A lua ofensiva, a ataca. Adv. În mod ofensiv.
PLANUL PREGĂTIRII DE FOC A OFENSIVEI AERIENE / A ATACULUI, document care cuprinde misiunile de foc pentru nimicirea sau neutralizarea inamicului în această fază a luptei, durata și structura pregătirii, repartiția pe mijloace de foc de aviație a obiectivelor, consumul de muniție, organizarea conducerii etc.

ofensivă dex

Intrare: ofensiv
ofensiv adjectiv
Intrare: ofensivă
ofensivă substantiv feminin