ofensare definitie

2 intrări

21 definiții pentru ofensare

OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.
OFENSÁRE s. f. Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa.
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.
OFENSÁRE, ofensări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa.
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce (cuiva) o ofensă; a insulta, a jigni. Mihai se simți ofensat de acest dispreț. C. PETRESCU, Î. I 10. Trebuie să ia seama, să nu facă vreo gafă, să-l ofenseze și să-l piarză. REBREANU, R. I 43. Dacă te-am ofensat dineaorea, iartă-mă. NEGRUZZI, S. III 482. ♦ (Familiar) Refl. A se supăra (simțindu-se jignit). Ce te-ai ofensat așa!
OFENSÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare.
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensáre s. f., g.-d. art. ofensắrii
ofensá vb., ind. prez. 1 sg. ofenséz, 3 sg. și pl. ofenseáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ofenséze
ofensáre s. f., g.-d. art. ofensării; pl. ofensări
OFENSÁ vb. 1. v. jigni. 2. v. supăra.
OFENSÁRE s. v. jignire.
OFENSÁ vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].
OFENSÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a ofensa; jignire, insultare; supărare. [< ofensa].
OFENSÁ vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simțindu-se jignit); a se ofusca. (< fr. offenser)
A OFENSÁ ~éz tranz. A înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a insulta. /<fr. offenser
A SE OFENSÁ mă ~éz intranz. A se simți jignit. /<fr. offenser
ofensà v. 1. a face o ofensă; 2. fig. a atinge; 3. a se supăra: se ofensează pentru nimica.
*ofenséz v. tr. (fr. offenser, lat. offensare, d. of-féndere, a ataca). Jignesc, indispun pin vorbă saŭ purtare nedemnă: a mustra pe cineva în fața inferiorilor luĭ, a-l ofensa. Fig. Acest tabloŭ ofensează gustu publiculuĭ. V. refl. Mă simt ofensat: nu te ofensa de toate nimicurile!
OFENSA vb. 1. a insulta, a jigni, a ultragia, (livr.) a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-ai ~ pe nedrept.) 2. a se supăra, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?)
OFENSARE s. insultare, jignire, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) rănire, (livr. fig.) lezare.

ofensare dex

Intrare: ofensa
ofensa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: ofensare
ofensare substantiv feminin