OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.

OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense.

OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.

OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense.

OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce (cuiva) o ofensă; a insulta, a jigni. Mihai se simți ofensat de acest dispreț. C. PETRESCU, Î. I 10. Trebuie să ia seama, să nu facă vreo gafă, să-l ofenseze și să-l piarză. REBREANU, R. I 43. Dacă te-am ofensat dineaorea, iartă-mă. NEGRUZZI, S. III 482. ♦ (Familiar) Refl. A se supăra (simțindu-se jignit). Ce te-ai ofensat așa!

OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvînt sau faptă jignitoare; insultă, jignire, injurie. Nu pierdea prilejul să le arunce o ofensă. C. PETRESCU, C. V. 99. Asta o consider ca o ofensă adusă autorităților portului. BART, S. M. 103. Ofensa nemaiauzită o ținuse secretă. IBRĂILEANU, A. 22.

ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză

ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse

ofensá vb., ind. prez. 1 sg. ofenséz, 3 sg. și pl. ofenseáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ofenséze

ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse

OFENSÁ vb. 1. v. jigni. 2. v. supăra.

OFÉNSĂ s. v. jignire.

OFENSÁ vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].

OFÉNSĂ s.f. Comportare, faptă, exprimare, expresie jignitoare; jignire, insultă, injurie. [< fr. offense, cf. lat. offensa].

OFENSÁ vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simțindu-se jignit); a se ofusca. (< fr. offenser)

OFÉNSĂ s. f. cuvânt, faptă jignitoare; insultă, injurie. (< fr. offense, lat. offensa)

ofénsă (ofénse), s. f. – Injurie, insultă. Fr. offense. – Der. ofensa, vb., din fr. offenser; ofensator, adj. (insultător); ofensiv, adj., din fr. offensif; ofensivă, s. f., din fr. offensive; inofensiv, adj., din fr. inoffensif.

A OFENSÁ ~éz tranz. A înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a insulta. /<fr. offenser

A SE OFENSÁ mă ~éz intranz. A se simți jignit. /<fr. offenser

OFÉNSĂ ~e f. Vorbă sau faptă ofensatoare; insultă. ◊ A aduce (cuiva) o ~ a ofensa; a jigni. [G.-D. ofensei] /<fr. offense

ofensà v. 1. a face o ofensă; 2. fig. a atinge; 3. a se supăra: se ofensează pentru nimica.

ofensă f. insultă cu vorba sau cu fapta.

*ofénsă f., pl. e (fr. offense, d. lat. offensa). Vorbă saŭ purtare care ofensează, acțiunea de a ofensa.

*ofenséz v. tr. (fr. offenser, lat. offensare, d. of-féndere, a ataca). Jignesc, indispun pin vorbă saŭ purtare nedemnă: a mustra pe cineva în fața inferiorilor luĭ, a-l ofensa. Fig. Acest tabloŭ ofensează gustu publiculuĭ. V. refl. Mă simt ofensat: nu te ofensa de toate nimicurile!

OFENSA vb. 1. a insulta, a jigni, a ultragia, (livr.) a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-ai ~ pe nedrept.) 2. a se supăra, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?)

OFENSĂ s. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i-a fost adusă.)

OFENSĂ. Subst. Ofensă, insultă, insultare, jignire, lezare (fig.), injurie, ocară (pop.), invectivă, ultragiere, ultraj, afront, vexațiune (livr.); crimă de lezmajestate. Înjurare, drăcuire; înjurătură, sudalmă (pop.), suduitură (pop.), hulă (pop.). Înjosire, umilire. Adj. Ofensator, ofensant (rar), insultător, jignitor, injurios, ocărîtor (înv.), vexatoriu (livr.). Ofensat, lezat (fig.), insultat, jignit, ofuscat (fam.), vexat (livr.). Vb. A ofensa, a insulta, a jigni, a invectiva, a ultragia, a-i da (a-i spune) (cuiva) o pupăză în obraz, a leza (fig,), a vexa (livr.). A se ofensa, a se simți jignit, a se ofusca (fam.). A (se) înjura, a (se) sudui (pop.), a (se) drăcui, a (se) ocărî, a (se) blestema, a huli (pop.). V. batjocură, blestem, defăimare, discreditare, impolitețe, umilință.