ODOVĂÍ, odovăiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A strica, a uza hainele, încălțămintea etc. 2. Refl. (Rar) A se osteni.

odovăí (odovăiésc, odovăít), vb. – 1. (Olt.) A termina. – 2. (Mold., Trans.) A consuma a uza. – Sl. otudavati „a da” (Cihac, II, 225), sb. odavati „a da”. – Der. odavanie (var. odovanie), s. f. (a opta zi după o sărbătoare mare), din sl. otudavanije, sec. XVI, înv.

odovăí, odovăiésc, vb. IV (înv.) a termina, a isprăvi.

odovăĭésc v. tr. (vsl. sîrb. otdavati, bg. otdavam, predaŭ). Meh. Termin, isprăvesc. Mold. Rar. Consum: această sobă odovăĭește multe lemne. V. refl. S’a odovăit praznicu, s’a terminat efectu uneĭ sărbătorĭ împărăteștĭ în întrebuințarea cîntărilor care atîrnă de ĭa.