ODALÎ́C, odalîcuri, s. n. (Regional) Tîrlă de vite cu tot ce ține de ea. Iute, Ghineo, să te duci, Și la noi să ni-l aduci, Cam cu oi, Cam cu odăi, Cam cu odalîcul lui. TEODORESCU, P. P. 474.

ODALẤC, odalâcuri, s. n. (Reg.) Târlă de vite cu tot ce ține de ea. – Din tc. oda + suf. -lâc.

ODALÂC s. v. stână, târlă.

odalâc, odalâcuri, s.n. (reg.) 1. târlă cu tot ce ține de ea. 2. unelte dintr-o odaie.

odalî́c n., pl. urĭ (d. odaĭe cu sufixu -lîc. V. odaliscă). Munt. Pop. Toate mobilele și uneltele uneĭ odăĭ (de vite).

odalîc s. v. STÎNĂ. TÎRLĂ.