ocurgere definitie

2 intrări

4 definiții pentru ocurgere

OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge).
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge).
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocúrge vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge

ocurgere dex

Intrare: ocurge
ocurge verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: ocurs
ocurs participiu
ocurgere infinitiv lung