octroiá vb., ind., prez. 3 sg. octroiáză

OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].

OCTROIÁ vb. tr. (jur.) a acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. (< fr. octroyer)