ocoliș definitie

10 definiții pentru ocoliș

OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. – Ocol + suf. -iș.
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. – Ocol + suf. -iș.
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol, înconjur. Șalupa... porni încet, cu un ocoliș larg, întinzînd cablurile. GALAN, I 48. ◊ Fig. În folosul cui atîta minciună și atîtea ocolișuri? GALAN, B. I 374. ♦ Loc. adj. și adv. Cu ocolișuri = cu ocoluri, indirect. Ca să nu-și calce hotărîrile pline de tact și iscusință, dibăci un răspuns cu ocolișuri. C. PETRESCU, A. R. 44. Fără ocoliș (sau fără ocolișuri) = direct, pe față. Iată, fără ocolișuri, ce m-a mirtzt și m-a supărat. GALAN, Z. R. 19. 2. (Învechit) Perimetru, circumferință. [Pesta] a căruia ocoliș tot gîndesc că va fi aproape de 800 stînjeni. GOLESCU, Î. 15.
ocolíș s. n., pl. ocolíșuri
ocolíș s. n., pl. ocolíșuri
OCOLÍȘ s. v. înconjur, ocol, ocolire.
OCOLÍȘ ~uri n. 1) Mișcare de jur împrejurul unui loc; înconjur. ◊ Cu ~uri pe ocolite; indirect. Fără ~uri pe față; deschis. 2) înv. Lungime a unei curbe închise; circumferință. /ocol + suf. ~iș
ocoliș n. ocol mare, înconjur.
ocoliș s. v. ÎNCONJUR. OCOL. OCOLIRE.
OCOLIȘ, com. în jud. Alba, pe râul Arieș; 808 loc. (2003). Halte de c. f. (în satele O. și Vidolm). Satul O. apare menționat documentar în 1408. Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1733, reconstruită în 1852), în satul Runc. În arealul satului Vidolm se află o rezervație forestieră (92 ha) alcătuită din arbori seculari de larice (Larix decidua species carpatica). În arealul satului Runc, rezervațiile naturale Cheile Runcului și Cheile Pociovaliștei.

ocoliș dex

Intrare: ocoliș
ocoliș substantiv neutru