ocniță definitie

16 definiții pentru ocniță

firi sf [At: ȘEZ. 186 / V: hi~, chi~ / Pl: ~de / E: bg фиpидa] 1 Adâncitură de forma unei ferestre oarbe lăsată într-un zid, în peretele unei sobe etc., cu scop utilitar sau decorativ Și: (reg) cotlon (7), ocniță. 2 (Pex) Deschizătură îngustă într-un zid. 3 (Reg) Spațiul liber dintre corpurile unei sobe. 4 (Reg) Cotlon (6). 5 (Reg; îf hiridă) Cutie fixată într-o ladă, în care se pun lucruri scumpe, bijuterii.
ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruși, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți ] – Ocnă + suf. -iță.
ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruș, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți] – Ocnă + suf. -iță.
ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. 1. (Popular) Adîncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. Iaca, laptele l-am pus în pahar, în ocnița sobei, să steie călduț. SADOVEANU, P. S. 183. Noi scoteam mițele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam și le șmotream dinaintea lui, de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. ♦ Firidă mică făcută în partea exterioară a zidului unei clădiri, al unei biserici etc., pentru a constitui un element decorativ. 2. Groapă adîncă; hrubă. Stoicea dădu fuga la adăpost într-o ocniță ivită sub deal. GALACTION, O. I 49. Pogorîră întîi pe moartă pe un grătar în acea ocniță foarte adîncă, care erea întocmai ca o ocnă. GORJAN, H. II 49. 3. Spațiu liber, loc gol care se lasă din loc în loc într-o șură etc. pentru a ușura pătrunderea aerului (ca să se usuce plantele). Dacă ovăzul e făcut snopi, se alcătuiește tot în șură cu ocniță. PAMFILE, A. R. 147. Păpușoii....se cosesc după culegere, iar ca să se usuce, se pun pe ocnițe. id. ib. 225.- Pl. și: ocniți (GORJAN, H. IV 111, ȘEZ. XVIII 202).
ócniță (pop.) s. f., g.-d. art. ócniței; pl. ócnițe
ócniță s. f., g.-d. art. ócniței; pl. ócnițe
ÓCNIȚĂ s. v. nișă.
ÓCNIȚĂ s. v. solniță.
ÓCNIȚĂ ~e f. 1) Adâncitură, special făcută în pereții caselor țărănești, care servește ca loc de păstrare a obiectelor de uz casnic; cotlon; cotruță. 2) înv. Cavitate arcuită în partea de sus, făcută în peretele unei construcții, care servește ca element ornamental; firidă. 3) Adâncitură sub cuptor unde se pune ceva la încălzit. /ocnă + suf. ~iță
ocniță f. firidă la sobele țărănești: căscase gura cât ocnița PANN. [Slav. OKNO, fereastră din OKO, ochiu (cf. ochiu de fereastră, geam)].
firídă f., pl. zĭ și de (ngr. thyrída, d. vgr. thyris, -ídos, dim. d. thýra, ușă. Cp. cu stafidă. V. fără). Scobitură făcută în zid, maĭ ales la sobe, ca să puĭ ceva (de ex., o oală). – În Mold. sud. feridă, în nord ócniță. V. cotruță.
ócniță f., pl. (vsl. oknica d. oko, ochĭ, geam). Vechĭ. Azĭ nord. Firidă.
ocniță s. v. SOLNIȚĂ.
OCNIȚĂ s. adîncitură, cotlon, firidă, intrînd, nișă, scobitură, (înv.) sfiridă. (Vasul era pus într-o ~.)
GURA OCNIȚEI, com. în jud., Dâmbovița pe Ialomița; 7.218 loc. (1995). Expl. de petrol și sare. Termocentrală. Izv. minerale. Bisericile Sf. Paraschiva (1809) și Adormirea Maicii Domnului (1886-1891), în satele Gura Ocniței și Adânca.
OCNIȚA 1. Com. în jud. Dâmbovița, situată într-o mică depresiune, în Subcarpații Ialomiței, pe râul Slănic (afluent la Ialomiței); 4.520 loc. (2003). Expl. de petrol. Biserica Sf. Nicolae (1852). 2. Localitate componentă a orașului Ocnele Mari (jud. Vâlcea), pe terit. căreia a fost descoperită (1964) un complex de așezări civile din epoca La Téne, aflate în jurul unor înălțimi fortificate cu terase, palisade și turnuri de apărare (sec. 1 î. Hr.-sec. 1 d. Hr.). În una dintre așezări aiu fost găsite mai multe fragmente ceramice, cu inscripții în alfabetul latin. Complexul de la O. a fost identificat cu centrul tribal al geto-dacilor, Buridava.

ocniță dex

Intrare: ocniță (pl. ocnițe)
ocniță pl. ocnițe substantiv feminin
Intrare: ocniță (pl. ocniți)
ocniță pl. ocniți