Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru oclusiv

oclusív adj. m., pl. oclusívi; f. sg. oclusívă, pl. oclusíve
OCLUSÍV adj. (FON.) exploziv. (Sunet ~.)
OCLUSÍV, -Ă adj. Care închide. ◊ Consoană oclusivă (și s.f.) = consoană care se pronunță prin ocluzia canalului bucal; explozivă. [Var. ocluziv, -ă adj. [< fr. occlusif].
OCLUSÍV, -Ă adj., s. f. (consoană) care se articulează prin ocluziunea canalului fonator, urmată de o explozie (4); (consoană) explozivă. (< fr. occlusif)
OCLUSÍV ~ă (~i, ~e) (despre sunete consonante) Care se articulează printr-o ocluzie a canalului fonator; exploziv. /<fr. occlusive
OCLUZIV adj. (FON.) exploziv. (Sunet ~.)[1]
OCLUSÍV, -Ă adj. (< fr. occlusif): în sintagma consoană oclusivă (v.).

Oclusiv dex online | sinonim

Oclusiv definitie

Intrare: oclusiv
oclusiv