ocitocină definitie

8 definiții pentru ocitocină

OCITOCÍNĂ, ocitocine, s. f. Substanță cu acțiune stimulentă asupra contracției musculaturii uterine, secretată ca hormon de lobul hipofizar posterior. – Din fr. ocytocine.
OCITOCÍNĂ, ocitocine, s. f. Substanță cu acțiune stimulentă asupra contracției musculaturii uterine, secretată ca hormon de lobul hipofizar posterior. – Din fr. ocytocine.
ocitocínă s. f., g.-d. art. ocitocínei; pl. ocitocíne
ocitocínă s. f., g.-d. art. ocitocínei; pl. ocitocíne
OCITOCÍNĂ s. (FARM.) oxitocină.
OCITOCÍNĂ s.f. (Biol.) Hormon produs de lobul posterior al hipofizei, având rol în declanșarea contracțiilor uterine și stimularea lactației. [< fr. ocytocine].
OCITOCÍNĂ s. f. hormon secretat de lobul posterior al hipofizei, cu rol în declanșarea contracțiilor uterine și stimularea lactației. (< fr. ocytocine)
OCITOCÍNĂ (< fr.; {s} gr. ocytokon „naștere ușoară”) s. f. Hormon secretat de nucleii nervoși paraventriculari din hipotalamus, depozitat în lobul posterior la hipofizei, care îl eliberează în circulație. Are acțiune stimulantă asupra contracției musculaturii uterine, inducând nașterea. Se administrează în perfuzii în caz de inerție uterină. Sin. oxitocină.

ocitocină dex

Intrare: ocitocină
ocitocină substantiv feminin