OCHITÚRĂ, ochituri, s. f. Privire, căutătură din ochi1. – Ochi2 + suf. -tură.

OCHITÚRĂ, ochituri, s. f. (Rar) Privire, căutătură din ochi1. – Ochi2 + suf. -tură.

OCHITÚRĂ, ochituri, s. f. 1. Privire, căutătură din ochi. Văzind ei așa, au zis ca să se lupte din ochitură. Se uită o dată feciorul împăratului la zmeu și-l înfioră. SEVASTOS, la TDRG. 2. Acțiunea de a ochi; ochire (2). Vînător cu ochitură bună.

ochitúră s. f., g.-d. art. ochitúrii; pl. ochitúri

ochitúră s. f., g.-d. art. ochitúrii; pl. ochitúri

OCHITÚRĂ ~i f. rar Privire aruncată asupra cuiva; uitătură; cătătură. /ochi + suf. ~tură