OCHÍ2, ochesc, vb. IV.
1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦
Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă;
p. ext. a lovi ținta cu un proiectil.
2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta.
3. Refl. unipers. (
Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din
ochi1. OCHÍ2, ochesc, vb. IV.
1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦
Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă;
p. ext. a lovi ținta cu un proiectil.
2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta.
3. Refl. unipers. (
Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din
ochi1. OCHÍ2, ochesc, vb. IV.
1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a lua ținta.
Un bun trăgător nu ochește atît de lung la șapte pași. CAMIL PETRESCU, U. N. 280.
Iar cînd ochesc, cu hohot Tu rîzi căci plumbii moi S-au dus în piept de-a dreptul Spurcatului ciocoi! COȘBUC, P. I 217.
Comandantul smuci arma din mîna unui soldat și ochi. VLAHUȚĂ, O. A. 156. ◊ (Urmat de determinări introduse prin
prep. «în», arâtînd ținta urmărită)
Am ochit adesea și «în ciocîrlia cea voioasă». ODOBESCU, S. III 23. ♦
Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă (sau cu un proiectil); a lua la ochi cu arma.
Andrei, pe dinaintea căruia trecu animalul sălbatic, îl ochi. BOLINTINEANU, O. 331. ♦ A lovi cu un proiectil, a nimeri ținta urmărită.
Pe Turcalete și porcii lui n-ar fi putut să-i ochească turcii. GALACTION, O. I 295.
2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi (printre mai multe persoane) o ființă dorită sau plăcută; a-și pune ochii pe cineva,
li era dragă Tudora... pe care-o ochise într-o zi la adunatul finului. MIRONESCU, S. A. 89.
Pe coasta unei stînci, se mișcă un șarpe lung, pe care îl ochește de sus un vultur. ALECSANDRI, O. P. 350.
Ce feată pe drum vedea, Cu privirea mi-o ochea. TEODORESCU, P. P. 578. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect.
El, Ponici, ochise o cameră tare bună. GALAN, B. I 408.
Ochi un scaun, îl trase cu hotărîre în fața biroului și se instală nepoftit. C. PETRESCU, C. V. 146.
Ochea un loc unde să se facă nevăzut o clipă, ca să poată ajunge pînă la Manolache. POPA, V. 176.
Ioane, eu ți-am și ochit un potcapic, zise moș Vasile. CREANGĂ, 109. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes, a cerceta.
Oi ochi-o bine și apoi ți-oi spune eu ce zace într-însa. CREANGĂ, P. 163. ♦ A zări, a distinge cu privirea.
De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. ♦ A descoperi pe cineva care deșteaptă bănuieli, a lua la ochi, a suspecta.
Domnule șef, îi știu, i-am ochit eu pe toți. DUMITRIU, B. F. 79.
Dar dacă mă ochește comandantul? CAMILAR, N. I 363. ♦
Intranz. A cerceta cu privirea, a scruta.
îi mai spuse să ochească prin polițele cu haine. ISPIRESCU, L. 163.
Și cum sta și cum ochea, Iată, nene, că zărea Un corb mare și rotat. ALECSANDRI, P. P. 198.
3. Refl. (Neobișnuit, despre întinderi acoperite cu zăpadă) A se acoperi cu petice de verdeață, a căpăta ochiuri (
II 2).
În poienile sorite pămîntul se ochise bine și înverzeau pajiști. SADOVEANU, B. 222.
ochésc v. tr. (d.
ochĭ). Ĭaŭ la ochĭ, îndrept pușca (tunu) spre o țintă, țintesc:
a ochi un lup. Fig. Îmĭ aleg, caut să obțin:
a ochi un post. V. intr. Îmĭ îndrept lovitura armeĭ de foc:
a ochi la inimă. Fig. Îmĭ îndrept silințele spre:
a ochi la efect.