ochire definitie

2 intrări

25 definiții pentru ochire

OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1.
OCHÍRE, ochiri, s. f. Acțiunea de a ochi2 și rezultatul ei; cercetare rapidă, sumară; privire, ocheadă, ochit. ♦ Totalitatea operațiilor care se execută pentru a aduce țeava unei guri de foc într-o poziție care să permită trimiterea proiectilului la țintă. – V. ochi2.
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1.
OCHÍRE, ochiri, s. f. Acțiunea de a ochi2 și rezultatul ei; cercetare rapidă, sumară; privire, ocheadă, ochit. ♦ Totalitatea operațiilor care se execută pentru a aduce țeava unei guri de foc într-o poziție care să permită trimiterea proiectilului la țintă. – V. ochi2.
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a lua ținta. Un bun trăgător nu ochește atît de lung la șapte pași. CAMIL PETRESCU, U. N. 280. Iar cînd ochesc, cu hohot Tu rîzi căci plumbii moi S-au dus în piept de-a dreptul Spurcatului ciocoi! COȘBUC, P. I 217. Comandantul smuci arma din mîna unui soldat și ochi. VLAHUȚĂ, O. A. 156. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în», arâtînd ținta urmărită) Am ochit adesea și «în ciocîrlia cea voioasă». ODOBESCU, S. III 23. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă (sau cu un proiectil); a lua la ochi cu arma. Andrei, pe dinaintea căruia trecu animalul sălbatic, îl ochi. BOLINTINEANU, O. 331. ♦ A lovi cu un proiectil, a nimeri ținta urmărită. Pe Turcalete și porcii lui n-ar fi putut să-i ochească turcii. GALACTION, O. I 295. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi (printre mai multe persoane) o ființă dorită sau plăcută; a-și pune ochii pe cineva, li era dragă Tudora... pe care-o ochise într-o zi la adunatul finului. MIRONESCU, S. A. 89. Pe coasta unei stînci, se mișcă un șarpe lung, pe care îl ochește de sus un vultur. ALECSANDRI, O. P. 350. Ce feată pe drum vedea, Cu privirea mi-o ochea. TEODORESCU, P. P. 578. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. El, Ponici, ochise o cameră tare bună. GALAN, B. I 408. Ochi un scaun, îl trase cu hotărîre în fața biroului și se instală nepoftit. C. PETRESCU, C. V. 146. Ochea un loc unde să se facă nevăzut o clipă, ca să poată ajunge pînă la Manolache. POPA, V. 176. Ioane, eu ți-am și ochit un potcapic, zise moș Vasile. CREANGĂ, 109. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes, a cerceta. Oi ochi-o bine și apoi ți-oi spune eu ce zace într-însa. CREANGĂ, P. 163. ♦ A zări, a distinge cu privirea. De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. ♦ A descoperi pe cineva care deșteaptă bănuieli, a lua la ochi, a suspecta. Domnule șef, îi știu, i-am ochit eu pe toți. DUMITRIU, B. F. 79. Dar dacă mă ochește comandantul? CAMILAR, N. I 363. ♦ Intranz. A cerceta cu privirea, a scruta. îi mai spuse să ochească prin polițele cu haine. ISPIRESCU, L. 163. Și cum sta și cum ochea, Iată, nene, că zărea Un corb mare și rotat. ALECSANDRI, P. P. 198. 3. Refl. (Neobișnuit, despre întinderi acoperite cu zăpadă) A se acoperi cu petice de verdeață, a căpăta ochiuri (II 2). În poienile sorite pămîntul se ochise bine și înverzeau pajiști. SADOVEANU, B. 222.
OCHÍRE, ochiri, s. f. Acțiunea de a ochi. 1. Cercetare rapidă, sumară. Ale-mpărăției venituri, cheltuiele C-o singură ochire să poată lămuri. NEGRUZZI, S. II 262. ♦ Privire. Ochii săi șerpii și crunți, Cu ochirea-i să zărească pre o pradă sufletească. ALECSANDRI, P. II 33. ◊ Expr. A arunca o ochire v. arunca. ♦ Ocheadă. [Cavalerii] se luptau ca să capete o ochire de la dama inimei lor. NEGRUZZI, S. I 36. Cele mai de soi cocoane se sfădeau pentr-o singură ochire a lui. id. ib. 86. 2. Luare a unei ținte, pentru ca proiectilul să nimerească unde voim. Generalul intră în cupolă și controlă ochirea tunului. SANDU-ALDEA, U. P. 134. Linie de ochire = rază vizuală care pornește din ochiul unui trăgător, trece prin crestătura înălțătorului și prin vîrful cătării, pentru a ajunge la baza punctului ochit.
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochíre s. f., g.-d. art. ochírii; pl. ochíri
ochí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 sg. și pl. ocheáscă
ochíre s. f., g.-d. art. ochírii; pl. ochíri
OCHÍ vb. 1. v. ținti. 2. v. îndrepta. 3. v. lovi.
OCHÍ vb. v. ațipi, dormita, moțăi, picoti, piroti.
OCHÍRE s. 1. privire, uitătură. (Dintr-o ~.) 2. v. țintire. 3. v. lovire.
OCHÍRE s. v. ocheadă.
A OCHÍ ochésc 1. intranz. A potrivi din ochi ținta pentru a putea nimeri; a ținti. 2. tranz. 1) A lua ca țintă; a lua la ochi; a ținti. 2) A atinge cu proiectilul sau cu ceva aruncat; a lovi drept în țintă; a ținti. 3) A fixa cu privirea ca pe ceva foarte dorit; a pune ochii. 4) A privi cu interes. /Din ochi
A SE OCHÍ pers.3 se ochéște intranz. (despre suprafețe de teren înzăpezite) A se acoperi cu ochiuri negre sau ochiuri de verdeață (în urma topirii zăpezii); a face ochiuri. /Din ochi
OCHÍRE ~i f. v. A OCHI.Linie de ~ linie imaginară care unește ochiul trăgătorului cu punctul ochit. Dintr-o ~ dintr-o privire. ~ retrospectivă privire în trecut. /v. a ochi
ochì v. 1. a pune ochii pe cineva: se vede că el o ochise ISP.; 2. a lua la ochiu, a ținti.
ochire f. 1. aruncătură de ochiu, privire: ți-am urmărit ochirea AL.; 2. ochiadă: ochirile-ți murdare EM.
ochésc v. tr. (d. ochĭ). Ĭaŭ la ochĭ, îndrept pușca (tunu) spre o țintă, țintesc: a ochi un lup. Fig. Îmĭ aleg, caut să obțin: a ochi un post. V. intr. Îmĭ îndrept lovitura armeĭ de foc: a ochi la inimă. Fig. Îmĭ îndrept silințele spre: a ochi la efect.
ochíre f. Acțiunea de a ochi. Aruncătură de ochĭ, privire generală: a arunca o ochire într’o carte (saŭ pe un cîmp de luptă), a pricepe tot dintr’o ochire.
ochi vb. v. AȚIPI. DORMITA. MOȚĂI. PICOTI. PIROTI.
OCHI vb. 1. a ținti, a viza, (rar) a aținti, (pop.) a chiti, (reg.) a țeli, a țelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. a îndrepta, a întinde, a întoarce, a ținti. (A ~ arma spre...) 3. a ajunge, a atinge, a izbi, a lovi, a nimeri, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tîlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul ~ iepurele.)
ochire s. v. OCHEADĂ.
OCHIRE s. 1. privire, uitătură. (Dintr-o ~.) 2. ochit, țintire, vizare. (~ unui obiectiv de atins.) 3. atingere, lovire, ochit. (~ țintei.)

ochire dex

Intrare: ochi (vb.)
ochi 3 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: ochire
ochire substantiv feminin