OCHIȘÓR, ochișori, s. m. 1. Diminutiv al lui ochi1 (I 1). 2. (Bot.) Scânteiuță. – Ochi1 + suf. -ișor.

OCHIȘÓR, ochișori, s. m. 1. Diminutiv al lui ochi1 (I 1). 2. (Bot.) Scânteiuță. – Ochi1 + suf. -ișor.

OCHIȘÓR 1 s. m. (Bot.) Scînteiuță.

OCHIȘÓR2, ochișori, s. m. Diminutiv al lui ochi (I 1). Deschide ochișorii, pe iubitul tău privește. NEGRUZZI, S. II 9. Te cunoști, mîndră, cunoști... Te cunoști pe ochișori... Că ești loatră de feciori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. Perișorul lui Peana corbului; Ochișorii lui Mura cîmpului. ALECSANDRI, P. P. 3.

ochișór s. m., pl. ochișóri

ochișór s. m., pl. ochișóri

OCHIȘÓR s. ochiuleț.

OCHIȘÓR s. v. rocoțea, scânteioară, scânteiuță.

OCHIȘÓR ~i m. (diminutiv de la ochi) 1) Plantă erbacee cu tulpina neramificată, cu frunze radicale liniare și cu flori galbene; scânteiuță. 2) Plantă erbacee cu tulpina scundă, cu frunze mari, ovale și cu flori roșii sau albastre; scânteiuță. /ochi + suf. ~șor

ochișor m. mică plantă ce crește prin vii și pe lângă drumuri (Anagallis arvensis).

ochișór m. (dim. d. ochĭ). Ochĭ mic saŭ frumos. Scînteuță, o plantă.

ochișor s. v. ROCOȚEA. SCÎNTEIOARĂ. SCÎNTEIUȚĂ.

OCHIȘOR s. ochiuleț.