OCCIPÚT, occiputuri, s. n. Proeminență osoasă situată în partea posterioară și inferioară a craniului, care este legată de vertebrele gâtului. – Din fr., lat. occiput.

OCCIPÚT, occiputuri, s. n. Proeminență osoasă situată în partea posterioară și inferioară a craniului, care este legată de vertebrele gâtului. – Din fr., lat. occiput.

OCCIPÚT s. n. Partea posterioară și inferioară a capului, care e legată de vertebrele gîtului; occipital. Are brațele peste măsură lungi și picioarele prea scurte, fruntea îngustă și turtită, occiputul tare dezvoltat. CARAGIALE, O. I 288.

occipút s. n., pl. occipúturi

occipút s. n., pl. occipúturi

OCCIPÚT s.n. Partea posterioară și inferioară a craniului, care se leagă de vertebrele gâtului. [Pron. oc-ci-. / < fr., lat. occiput].

OCCIPÚT s. n. proeminență osoasă la polul posterior al craniului. (< fr., lat. occiput)

OCCIPÚT ~uri n. anat. Os al cutiei craniene, situat în partea posterior-inferioară a acesteia, deasupra vertebrelor gâtului. /<fr., lat. occiput

*occipút n., pl. urĭ (lat. óc-ciput, occípitis, d. cáput, cápitis, cap. V. sinciput). Anat. Partea posterioară și inferioară a capuluĭ spre ceafă. – Maĭ bine ar fi occipite (ca it.), acc. ca pontifice.