OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner.

OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. (Rar) A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner.

OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. (Rar) A da ocazie, a pricinui, a cauza, a prilejui. Mă îngrijesc de mine pentru ca să nu-ți ocazionez nici un necaz și nici o supărare. ALECSANDRI, S. 308.

ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză

ocazioná vb. (sil. -zi-o-), ind. prez. 1 sg. ocazionéz, 3 sg. și pl. ocazioneáză

OCAZIONÁ vb. v. prilejui.

OCAZIONÁ vb. I. tr. (Rar) A prilejui; a da ocazia; a cauza. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionner].

OCAZIONÁ vb. tr. a prilejui; a cauza; a da ocazia. (< fr. occasionner)

ocazionà v. a da ocaziunea, a fi cauza; o imprudență poate ocaziona o mare nenorocire.

*ocazionéz v. tr. (fr. occasionner, mlat. occasionare, V. cășunez). Rar. Cauzez, produc, aduc: această vorbă poate ocaziona o neplăcere. V. prilejesc.

ocaziona vb. v. PRILEJUI.