ocazionalism definitie

8 definiții pentru ocazionalism

OCAZIONALÍSM s. n. Doctrină conform căreia nu există cauză eficientă în afară de Dumnezeu, cauzele naturale fiind doar cauze ocazionale ce acționează prin providența divină. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnalisme.
OCAZIONALÍSM s. n. Doctrină teologică care consideră că singura cauză reală a modificărilor corporale și sufletești este voința divinității. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnalisme.
ocazionalísm (-zi-o-) s. n.
ocazionalísm s. n. (sil. -zi-o-)
OCAZIONALÍSM s.n. Concepție idealist-teologică din sec. XVII, care încerca să învingă, prin invocarea intervenției directe a divinității, inexplicabilitatea interacțiunii dintre suflet și corp. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. occasionnalisme, it. occasionalismo].
OCAZIONALÍSM s. n. concepție idealist-teologică, care încerca să rezolve, prin invocarea intervenției nemijlocite a divinității, problema interacțiunii dintre corp și suflet, ca două substanțe independente. (< fr. occasionnalisme)
OCAZIONALÍSM ~e n. Element apărut ocazional într-un sistem (mai ales în limbă). [Sil. -zi-o-] /<fr. occasionnalisme
OCAZIONALÍSM (< fr.) s. n. Doctrină, asociată cu Malenbranche, conform căreia nu există cauză eficientă în afară de Dumnezeu, cauzele naturale fiind doar cauze ocazionale ce acționează prin providența divină. Rolul de cauză eficientă a mai fost acordat lui Dumnezeu în sec. 9 de reprezentanți ai filozofiei islamice, teza fiind transmisă lumii medievale europene de Al-Ghāzali. O. lui Malebranche a fost receptat ca o soluție extremă la probleme carteziană a interacțiunii minte-corp: intervenția divină este adevărata cauză, propria voință a individului nefiind decât ocazia. Alți adepți ai o.: G. de Cordemoy, L. de La Farge, J. Clauberg, A. Geulincx.

ocazionalism dex

Intrare: ocazionalism
ocazionalism substantiv neutru
  • silabisire: -zi-o-