Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru ocaziona

OCAZION├ü, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] ÔÇô Din fr. occasionner.
OCAZION├ü, ocazionez, vb. I. Tranz. (Rar) A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] ÔÇô Din fr. occasionner.
OCAZION├ü, ocazionez, vb. I. Tranz. (Rar) A da ocazie, a pricinui, a cauza, a prilejui. M─â ├«ngrijesc de mine pentru ca s─â nu-╚Ťi ocazionez nici un necaz ╚Öi nici o sup─ârare. ALECSANDRI, S. 308.
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazion├í vb. (sil. -zi-o-), ind. prez. 1 sg. ocazion├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. ocazione├íz─â
OCAZIONÁ vb. v. prilejui.
OCAZIONÁ vb. I. tr. (Rar) A prilejui; a da ocazia; a cauza. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionner].
OCAZIONÁ vb. tr. a prilejui; a cauza; a da ocazia. (< fr. occasionner)
ocazion├á v. a da ocaziunea, a fi cauza; o impruden╚Ť─â poate ocaziona o mare nenorocire.
*ocazion├ęz v. tr. (fr. occasionner, mlat. occasionare, V. c─â╚Öunez). Rar. Cauzez, produc, aduc: aceast─â vorb─â poate ocaziona o nepl─âcere. V. prilejesc.
ocaziona vb. v. PRILEJUI.

Ocaziona dex online | sinonim

Ocaziona definitie

Intrare: ocaziona
ocaziona verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -zi-o-