ocă definitie

9 definiții pentru ocă

ÓCĂ s. f. v. oca.
OCÁ, ocale, s. f. Veche unitate de măsură pentru capacități și greutăți, egală cu circa un litru (sau un kilogram) și un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură; vasul cu care se măsoară. ◊ Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită. [Pl. și: oca, ocă. – Var.: (înv. și reg.) ócă s. f.] – Din tc. okka.
ÓCĂ s. f. v. oca.
ÓCĂ s. f. v. oca.
óca (= ocá) s. f., pl. oca
ócă s.f. (reg., înv.) cauză, motiv, pricină.
ocà f. 1. veche măsură de capacitate (1,520 sau 1,288) și de greutate (1 kg. 272 sau 1 kg. 291): ocaua era împărțită în 400 dramuri; 2. oca mică, cumpănă falsă; fig. înșelătorie: a prinde cu ocaua mică, a surprinde asupra faptului, a da de gol (proverb rămas din epoca fanariotă când brutarii și măcelarii, prinși cu ocaua mică, erau țintuiți în piață de sfârcul urechii): câți s’au prins cu mâna în sac, cu ocaua mică, toți au pupat duba ISP. [Turc. OKA, forma Mold. ocă vine din rusește].
ócă f. Mold. (pl. oci) ocà: multe óci de bere AL. câteva òcă de pește sărat CR. [V. ocà].
ocá (Munt.) și ócă (Mold.) f., pl. tot ocá și ocă (turc. oka și okka [ar. ukiia, vgr. ugkia, d. lat. úncia], ngr. bg. sîrb. oká, ung. oka, rus. óko [mold. ocă]. V. uncie). O veche măsură de greutate (în Munt. = 1 kg. 271 gr., în Mold. = 1 kg. 291) și de capacitate (în Munt. = 1 litru și 520, în Mold. = 1 litru și 288). A prinde pe cineva cu ocaŭa (mold. oca) mică, a-l descoperi că înșeală. – Pl. articulat e munt. ocalele, ĭar îld. ocale, care e pl. nearticulat, se zice ob. oca: doŭă oca. Tot așa în Mold.: o ocă, doŭă ocă, inuzitat doŭă ocĭ, dar toate ocile.

ocă dex

Intrare: ocă
ocă
Intrare: oca (pl. oca, ocă)
oca pl. oca, ocă