OBUZIÉR, obuziere, s. n. Gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate în spatele unor obstacole înalte. [Pr.: -zi-er] – Din fr. obusier.

OBUZIÉR, obuziere, s. n. Gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate înapoia unor obstacole înalte. [Pr.: -zi-er] – Din fr. obusier.

OBUZIÉR, obuziere, s. n. Gură de foc asemănătoare cu tunul, dar cu țeava mai scurtă, al cărei proiectil urmează o traiectorie mai curbă decît proiectilul tras cu tunul. Știu însă că d-ta ai fost brigadir la regimentul 6 obuziere. SADOVEANU, P. M. 102. Armata noastră avea... 80 obuziere și 60 tunuri de cîmp. HASDEU, I. V. 13 9. – Pronunțat: -zi-er.

obuziér (-zi-er) s. n., pl. obuziére

obuziér s. n. (sil. -zi-er), pl. obuziére

OBUZIÉR s.n. Piesă de artilerie cu țeavă scurtă și cu traiectorie mai curbată decât aceea a tunului. [Pron. -zi-er. / < fr. obusier].

OBUZIÉR s. n. piesă de artilerie, asemănătoare cu tunul, dar cu țeavă mai scurtă și cu traiectoria foarte curbă. (< fr. obusier)

OBUZIÉR ~e n. Tun de calibru mijlociu, cu țeava relativ scurtă, care trage cu o traiectorie foarte înaltă. [Sil. -zi-er] /<fr. obusier

*obuziér n., pl. e (fr. obusier). Arm. Tun scurt și gros care aruncă obuze și alte proĭectile. Obuzier de munte, obuzier ușor de suit pe munte. V. mortier.