OBTURÁȚIE, obturații, s. f. Obturare. ♦ (Med.) închidere, astupare a unui orificiu sau a unei cavități. ◊ Obturație dentară = umplere a unei carii dentare cu o materie solidă. – Din fr. obturation.

OBTURÁȚIE, obturații, s. f. Obturare. ♦ (Med.) Închidere, astupare a unui orificiu sau a unei cavități. ◊ Obturație dentară = astuparea terapeutică a cavității unui dinte cariat. – Din fr. obturation.

OBTURÁȚIE s. f. Obturare.

obturáție (-ți-e) s. f., art. obturáția (-ți-a), g.-d. art. obturáției; pl. obturáții, art. obturáțiile (-ți-i-)

obturáție s. f. (sil. -ți-e), art. obturáția (sil. -ți-a), g.-d. art. obturáției; pl. obturáții, art. obturáțiile (sil. -ți-i-)

OBTURÁȚIE s. astupare, astupat, închidere, înfundare, obturare. (~ unei conducte.)

OBTURÁȚIE s.f. Obturare. ♦ (Med.) Astupare a unui orificiu sau a unei cavități. ◊ Obturație dentară = astuparea terapeutică a cavității unui dinte cariat. [Gen. -iei, var. obturațiune s.f. / cf. fr. obturation, lat. obturatio].

OBTURAȚIÚNE s.f. v. obturație.

OBTURÁȚIE s. f. obturare. ◊ (med.) astupare a unui orificiu, a unei cavități. ♦ ~ dentară = astuparea terapeutică a cavității unui dintre cariat. (< fr. obturation, lat. obturatio)

OBTURÁȚIE ~i f. 1) v. A OBTURA. 2) med. Astupare a unui orificiu. ~ dentară. /<fr. obturation

*obturațiúne f. (lat. ob-turátio, -ónis). Astupare pintr’un dop saŭ capac. – Și -áție.

OBTURAȚIE s. astupare, astupat, închidere, înfundare, obturare. (~ unei conducte.)