13 definiții pentru obsecrație
OBSECRÁȚIE, obsecrații,
s. f. Figură retorică prin care oratorul imploră ajutorul zeilor sau al oamenilor. [
Var.:
obsecrațiúne s. f.] – Din
fr. obsecration, lat. obsecratio, -onis. OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație. OBSECRÁȚIE, obsecrații,
s. f. Figură retorică prin care oratorul imploră ajutorul zeilor sau al oamenilor. [
Var.:
obsecrațiúne s. f.] – Din
fr. obsecration, lat. obsecratio, -onis. OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație. obsecráție (-se-cra-ți-e)
s. f.,
art. obsecráția (-ți-a),
g.-d. art. obsecráției;
pl. obsecráții,
art. obsecráțiile (-ți-i-)
obsecráție s. f. (sil. -cra-ți-e), art. obsecráția (sil. -ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (sil. -ți-i-) OBSECRÁȚIE s.f. Figură de retorică prin care oratorul cheamă în ajutor zeii sau oamenii. V.
deprecație. [Gen. -iei, var. obsecrațiune s.f. / cf. lat. obsecratio, fr. obsécration].
OBSECRAȚIÚNE s.f. v.
obsecrație. OBSECRÁȚIE s. f. figură retorică prin care oratorul invocă zeii sau oamenii. (< fr. obsécration, lat. obsecratio)
OBSECRÁȚIE ~i f. Figură retorică prin care oratorul apelează la divinități sau personalități marcante. [G.-D. obsecrației; Sil. -cra-] /<fr. obsecration, lat. obsecratio, ~onis obsecrați(un)e f. figură de retorică piin care se imploră ajutorul divin sau al unei persoane.
*obsecrațiúne f. (lat. obsecrátio, -ónis, d. ób-secro, -secráre, a ruga în numele zeilor, compus al luĭ sacrare, a consacra, d. sacer, sacru). Ret. Figură pin care oratoru imploră ajutoru zeilor, al luĭ Dumnezeŭ saŭ al uneĭ persoane. Pl. La Romanĭ, rugăciunĭ publice ordonate cînd patria era în pericul. – Și
-ație. obsecrație, sin. deprecație. Obsecrație dex online | sinonim
Obsecrație definitie
Intrare: obsecrație
obsecrație substantiv feminin