obsecrațiune definitie

13 definiții pentru obsecrațiune

OBSECRÁȚIE, obsecrații, s. f. Figură retorică prin care oratorul imploră ajutorul zeilor sau al oamenilor. [Var.: obsecrațiúne s. f.] – Din fr. obsecration, lat. obsecratio, -onis.
OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație.
OBSECRÁȚIE, obsecrații, s. f. Figură retorică prin care oratorul imploră ajutorul zeilor sau al oamenilor. [Var.: obsecrațiúne s. f.] – Din fr. obsecration, lat. obsecratio, -onis.
OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație.
obsecráție (-se-cra-ți-e) s. f., art. obsecráția (-ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (-ți-i-)
obsecráție s. f. (sil. -cra-ți-e), art. obsecráția (sil. -ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (sil. -ți-i-)
OBSECRÁȚIE s.f. Figură de retorică prin care oratorul cheamă în ajutor zeii sau oamenii. V. deprecație. [Gen. -iei, var. obsecrațiune s.f. / cf. lat. obsecratio, fr. obsécration].
OBSECRAȚIÚNE s.f. v. obsecrație.
OBSECRÁȚIE s. f. figură retorică prin care oratorul invocă zeii sau oamenii. (< fr. obsécration, lat. obsecratio)
OBSECRÁȚIE ~i f. Figură retorică prin care oratorul apelează la divinități sau personalități marcante. [G.-D. obsecrației; Sil. -cra-] /<fr. obsecration, lat. obsecratio, ~onis
obsecrați(un)e f. figură de retorică piin care se imploră ajutorul divin sau al unei persoane.
*obsecrațiúne f. (lat. obsecrátio, -ónis, d. ób-secro, -secráre, a ruga în numele zeilor, compus al luĭ sacrare, a consacra, d. sacer, sacru). Ret. Figură pin care oratoru imploră ajutoru zeilor, al luĭ Dumnezeŭ saŭ al uneĭ persoane. Pl. La Romanĭ, rugăciunĭ publice ordonate cînd patria era în pericul. – Și -ație.
obsecrație, sin. deprecație.

obsecrațiune dex

Intrare: obsecrație
obsecrație substantiv feminin
  • silabisire: -cra-ți-e
obsecrațiune