Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru obsecra╚Ťiune

OBSECR├ü╚ÜIE, obsecra╚Ťii, s. f. Figur─â retoric─â prin care oratorul implor─â ajutorul zeilor sau al oamenilor. [Var.: obsecra╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. obsecration, lat. obsecratio, -onis.
OBSECRA╚ÜI├ÜNE s. f. v. obsecra╚Ťie.
OBSECR├ü╚ÜIE, obsecra╚Ťii, s. f. Figur─â retoric─â prin care oratorul implor─â ajutorul zeilor sau al oamenilor. [Var.: obsecra╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. obsecration, lat. obsecratio, -onis.
OBSECRA╚ÜI├ÜNE s. f. v. obsecra╚Ťie.
obsecr├í╚Ťie (-se-cra-╚Ťi-e) s. f., art. obsecr├í╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. obsecr├í╚Ťiei; pl. obsecr├í╚Ťii, art. obsecr├í╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
obsecr├í╚Ťie s. f. (sil. -cra-╚Ťi-e), art. obsecr├í╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. obsecr├í╚Ťiei; pl. obsecr├í╚Ťii, art. obsecr├í╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)
OBSECR├ü╚ÜIE s.f. Figur─â de retoric─â prin care oratorul cheam─â ├«n ajutor zeii sau oamenii. V. depreca╚Ťie. [Gen. -iei, var. obsecra╚Ťiune s.f. / cf. lat. obsecratio, fr. obs├ęcration].
OBSECRA╚ÜI├ÜNE s.f. v. obsecra╚Ťie.
OBSECR├ü╚ÜIE s. f. figur─â retoric─â prin care oratorul invoc─â zeii sau oamenii. (< fr. obs├ęcration, lat. obsecratio)
OBSECR├ü╚ÜIE ~i f. Figur─â retoric─â prin care oratorul apeleaz─â la divinit─â╚Ťi sau personalit─â╚Ťi marcante. [G.-D. obsecra╚Ťiei; Sil. -cra-] /<fr. obsecration, lat. obsecratio, ~onis
obsecra╚Ťi(un)e f. figur─â de retoric─â piin care se implor─â ajutorul divin sau al unei persoane.
*obsecra╚Ťi├║ne f. (lat. obsecr├ítio, -├│nis, d. ├│b-secro, -secr├íre, a ruga ├«n numele zeilor, compus al lu─ş sacrare, a consacra, d. sacer, sacru). Ret. Figur─â pin care oratoru implor─â ajutoru zeilor, al lu─ş Dumneze┼ş sa┼ş al une─ş persoane. Pl. La Roman─ş, rug─âciun─ş publice ordonate c├«nd patria era ├«n pericul. ÔÇô ╚śi -a╚Ťie.
obsecra╚Ťie, sin. depreca╚Ťie.

Obsecra╚Ťiune dex online | sinonim

Obsecra╚Ťiune definitie

Intrare: obsecra╚Ťie
obsecra╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -cra-╚Ťi-e
obsecra╚Ťiune