12 definiții pentru obrăznicire
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc,
vb. IV.
1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare.
2. Tranz. (
Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din
obraznic. OBRĂZNICÍ, obrăznicesc,
vb. IV.
1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare.
2. Tranz. (
Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocărî pentru o obrăznicie. – Din
obraznic. OBRĂZNICÍ, obrăznicesc,
vb. IV.
1. Refl. A deveni necuviincios, obraznic, impertinent; a-și lua nasul la purtare. M-am lămurit! Și-a îngăduit să se obrăznicească adineauri cu mine. C. PETRESCU, A. R. 22. De l-oi vedea obrăznicindu-se cumva, acolo pe loc îi și tai capul. CREANGĂ, P. 231. Mămuca-i da peste mînă, cînd se mai obrăznicea. NEGRUZZI, S. III 25.
2. Tranz. (Familiar) A certa cu vorbe aspre, a ocărî (pe cineva) pentru o obrăznicie.
obrăznicí (a ~) (o-brăz-)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. obrăznicésc,
imperf. 3
sg. obrăzniceá;
conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicí vb. (sil. -brăz-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. obrăzniceáscă OBRĂZNICÍ vb. (Mold.) a se lăinici, (fig.) a se întinde. (Te rog să nu te ~!) A OBRĂZNICÍ ~ésc tranz. pop. 1) A admonesta pentru purtare necuviincioasă. 2) A face să se obrăznicească. [Sil. -brăz-] /Din obraznic A SE OBRĂZNICÍ mă ~ésc intranz. A se abate de la normele de bună-cuviință; a deveni obraznic; a-și lua nasul la purtare. [Sil. -bră-] /Din obraznic obrăznicì v. a deveni obraznic.
obrăznicésc v. tr. (d. obraznic). Taxez de obraznic. V. refl. Devin obraznic: copiiĭ s’aŭ obrăznicit.
OBRĂZNICI vb. (Mold.) a se lăinici, (fig.) a se întinde. (Te rog să nu te ~!) obrăznici, obrăznicesc
v. t. 1. a certa cu vorbe aspre
2. a acuza (pe cineva) de obrăznicie
Obrăznicire dex online | sinonim
Obrăznicire definitie
Intrare: obrăznici
obrăznici verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: obrăznicit
obrăznicire infinitiv lung