obrocire definitie

2 intrări

12 definiții pentru obrocire

OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (în basme) A fermeca, a vrăji. Moldoveana ce-mi făcea? pe șarpe-l obrocea. ȘEZ. XII 68.
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocí vb. (sil. -bro-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. obroceáscă
obrocí, obrocésc, vb. IV (pop.) 1. a ului, a ameți, a zăpăci, a fermeca. 2. a logodi. 3. a opri de la carne, vin, tutun pe cineva. 4. a prezice.
obrocíre, obrocíri, s.f. (pop.) prevestire, prezicere (a zilelor bune și negre).
obrocì v. a fermeca, a zăpăci: cine te-a obrocit, încât să visezi deștept? [Lit. a prezice (cf. obrocire), a ameți cu prorociri = serb. OKROK, timp fixat (din slav. REKÕ, a rosti)].
obrocire f. prevestirea zilelor bune sau rele.
1) obrocésc v. tr. (d. obroc, oboroc, adică „pun oborocu’n cap, astup vederea”). Munt. Uluĭesc, amețesc, farmec, zăpăcesc, prostesc: răŭ l-a obrocit femeĭa ceĭa!
2) obrocésc și -ăcésc v. tr. (vsl. obrončiti, a logodi, obrešti, -ĭekon, a promite; bg. obričam, promit; rus. obréčĭ, a consacra, a promite. V. prorocesc). L. V. Logodesc. Azĭ. Olt. (obricesc). Opresc, rețin de la carne, vin orĭ tutun (CL. 1922, 367; Boc.: NPl. Ceaur, 70; rev. I. Crg. 8, 343). V. refl. Promit (mă decid) să mă abțin: m’am obricit să nu maĭ fumez.
obrocíre f. (d. obrocesc 2). L. V. Prorocire (de zile bune saŭ rele).

obrocire dex

Intrare: obroci
obroci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -bro-
Intrare: obrocire
obrocire substantiv feminin